Primarul din Apahida, Grigore Fati, a reamintit la ZIUA LIVE că la preluarea mandatului, în Apahida erau 6-7 km de rețea de canalizare iar astăzi sunt 100-110 km.
„În 2012, când am preluat Primăria, aveam doar două-trei proiecte preluate de la fostul primar. Aveam undeva la șase-șapte kilometri de rețea de canalizare în comună, și tot cam așa străzi asfaltate, exceptând drumurile naționale. În momentul de față suntem aproape de 100-110 kilometri rețea de canalizare, care este pe final, cam într-o lună de zile se va da drumul și la canalizarea din Câmpenești. Ne ridicăm undeva la vreo 60 de kilometri de drumuri și străzi asfaltate. Sigur că și eu aș fi vrut mai mult, dar cred că 100-110 kilometri de rețea de canalizare este totuși, ceva. Pe urmă, să ținem cont și de faptul că Apahida este după Cluj-Napoca, printre unitățile administrativ teritoriale cu cea mai mare rețea de drumuri și străzi din județ, dacă nu chiar a doua.
La canalizare trebuie să avem în vedere și faptul că există și locații unde deși sunt câteva case, nu se justifică o investiție majoră în acea situație, decât dacă avem în vedere și o dezvoltare ulterioară”, a declarat primarul de la Apahida la ZIUA LIVE.
Produs de Red Hot Advertising SRL, la comanda PSD – Organizația Județeană Cluj, Cod mandatar financiar: 21240002