O campanie de vaccinare antirabică va fi derulată în tot județul Cluj

Primăria comunei Apahida aduce la cunoștință cetățenilor că, la nivelul județului Cluj, Direcția Sanitară Veterinară pentru Siguranța Alimentelor Cluj va demara acțiunea de vaccinare antirabică la vulpi prin distribuția aeriană (în cazul în care condițiile meteo vor fi fevorabile) în intervalul 10 – 26 octombrie. Scopul acestei acțiuni este acela de prevenire, supraveghere, control și eradicare a turbării. Uniunea Europeană va spijini financiar acest demers derulat în toată țara. Direcția Sanitară Veterinară pentru Siguranța Alimentelor Cluj va distribui la toate primăriile din județul Cluj materiale informative în care va fi detaliată întreaga acțiune. Posterele vor…

O mașină furată din Marea Britanie a fost găsită în Apahida

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat în curtea unei firme din Apahida un autovehicul care era furat din Marea Britanie. Potrivit anchetatorilor, mașina era căutată de autoritățile britanice încă din 12 septembrie a.c. „Polițiștii, în baza unei informări privind un autovehicul care ar proveni din comiterea unei infracțiuni și care ar fi fost vândut unei persoane care locuiește pe raza județului Cluj, au efectuat verificări și controale la firmele care au ca obiect de activitate dezmembrarea autovehiculelor și valorificarea pieselor rezultate, ocazie cu care, în curtea unei…

Un cunoscut Dj acuzat de pornografie infantilă își alegea drept victime eleve din Apahida

Mai multe eleve ale școlii din Apahida au fost victime ale Dj-ului Boroș acuzat de pornografie infantilă, informează stirileprotv.ro Deși inițial se știa doar de două fete, procurorii DIICOT au mai descoperit încă cel puțin alte șapte cazuri. Potrivit dezvăluirilor făcute de anchetatori, Dj Boroș își ademenea victimele cu promisiunea că le va face vedete. Odată prinse în capcană, fetele erau obligate să se dezbrace și să pozeze goale. Cu unele dintre acestea întreținea și relații sexuale, după care le șantaja. Majoritatea victimelor sale erau eleve din Apahida, fete minore…

Accident rutier pe centura Vâlcele-Apahida. O persoană a fost rănită

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au fost nevoiți să intervină pe centura Vâlcele-Apahida, acolo unde, în decursul zilei de ieri, s-a produs un accident rutier. Potrivit oamenilor legii, accidentul s-a petrecut din cauza neatenției. Un autoturism a pătruns pe contrasens și a intrat din plin în mașina care venea din față. În urma impactului, mașina lovită a ajuns în șanțul de beton de pe marginea drumului. Accidentul s-a soldat cu rănirea unei persoane. Aceasta a fost transportată imediat la Unitatea de Primiri Urgențe din Cluj-Napoca pentru a primi îngrijiri medicale.

Apahidean escortat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Gherla

Polițiștii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida, Postul de Poliţie Comunal Apahida, au depistat în decursul zilei de 28 septembrie un bărbat din comună, pe numele căruia era emis un mandat de arestare. Oamenii legii l-au reținut pe apahideanul în vârstă de 38 de ani și, ulterior, l-au escortat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Gherla. Acolo, bărbatul are de ispășit pedeapsa de 3 ani, 3 luni şi 20 de zile închisoare, pentru sâvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.  

Porci infestați cu trichineloză în Apahida

În ultimele două sătămâni, în Apahida au fost descoperite două cazuri de infestare cu trichineloză la porci, informează apahida.ro. Cel mai recent caz a fost descoperit în acest weekend, la o familie care locuiește pe strada Eroii Pascu. Cazurile au fost confirmate de către clinica veterinară din Apahida, acolo unde au fost duse probele pentru depistarea acestei boli care poate fi periculoasă și pentru oameni. Medicii îi îndeamnă pe cetățeni să testeze carnea înainte de a o consuma. Trichineloza este o boală care se poate transmite ușor și la oameni. Larvele care…

Noi acțiuni de dezinsecție vor avea loc în Apahida

Reprezentanții comunei Apahida anunță că mâine, 22 septembrie, începând cu ora 22:00, vor fi demarate acțiuni de dezinsecție (în vederea combaterii țânțarilor) în comuna Apahida. Autoritățile locale îi roagă pe localnici să fie atenți la măsurile de protecție, să închidă ușile și geamurile și să nu iasă prea mult din case în timpul desfășurării dezinsecției. În cadrul acestor acțiuni de dezinsecție vor fi folosite produse de igienă publică avizate de Ministerul Sănătății, care sunt foarte puțin toxice pentru oameni și animale.

Proiectul „Let’s do it Romania” va fi organizat și în Apahida

Primăria Apahida îi îndeamnă pe toți cetățenii comunei să ia parte la proiectul „Let’s do it Romania” care va avea loc în acest weekend în Apahida. Prin participarea cât mai multor persoane se urmărește desfășurarea unor ample acțiuni de igienizare și curățare a zonelor cu probleme din comună. Participanții vor primi din partea autorităților locale saci și mănuși. Deșeurile adunate vor fi transportate de către firma  Strict Prest Cluj-Napoca la rampa de gunoi. „Am făcut câteva flyere pe care le vom împărți și lipi în asociațiile de proprietari. Tot așa…

Ajutor financiar pentru elevii cu deficiențe din Apahida

Consiliul Județean Cluj a aprobat, săptămâna trecută, o hotărâre prin care elevii cu cerințe educaționale speciale din comuna Apahida vor primi un ajutor financiar. Din suma de 61 de mii de lei aprobată în acest scop, elevii integrați în învățământul de masă pentru anul 2016 vor primi alocații pentru hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte și rechizite. Potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor din învăţământul preuniversitar, elaborat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS) şi publicat în Monitorul Oficial, elevii cu cerinţe educaţionale speciale au dreptul să fie şcolarizaţi în unităţi…

Peste 370 de tone de deșeuri au fost transportate din comuna Apahida

În urma acțiunilor de igienizare realizate de autoritățile locale în comuna Apahida, aproximativ 373 de tone de deșeuri solide au fost transportate la rampa de gunoi. Costurile au fost acoperite integral din bugetul local. Desfășurarea acestor acțiuni a fost necesară deoarece, în mai multe zone din comună, erau aruncate deșeuri în mod neconform. Amintim zona Barcului, zona Podaș, zona podurilor Sarampău, strada Someș sau strada Triaj din Sânnicoară. „Actiunea de igienizare a rampelor neconforme de deseuri menajere din Apahida desfasurata in perioada 9-16 septembrie 2016 s-a incheiat prin transportul a aproximativ 373 tone deseuri solide…