Supermarketul Penny Apahida va fi inaugurat săptămâna viitoare

Conducerea Primăriei Apahida informează că, ieri, 9 decembrie, a avut loc „Recepția la terminarea lucrărilor a magazinului Penny Market Apahida”. Așadar, săptămâna viitoare, acesta va putea fi inaugurat. Reprezentanții S.C. REWE Projektentwicklung Romania S.R.L. au anunțat că supermarketul va fi deschis vineri, 16 decembrie. Penny Market Apahida a fost ridicat în zona Postului de Control, la intersecția dintre DN 1C cu DN 1F din Apahida. Lucrările de construire a acestuia au fost demarate la începutul lunii septembrie 2016.  

A fost stabilită valoarea burselor pentru elevii din Apahida

A fost stabilită valoarea burselor pe care elevii din Apahida le pot obține în acest an școlar, informează apahida.ro. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de ieri a Consiliului de Administrație a Liceului tehnologic „Ștefan Pascu”. Astfel, elevii apahideni pot obține două feluri de burse: burse de merit sau burse sociale. Bursele de merit vor fi acordate în funcție de medii, după cum urmează: elevii cu medii între 8,5 și 9,00 vor primi suma de 50 lei, elevii cu medii între 9,00 și 9,50 vor primii 100 lei, elevii cu medii de…

Locuitorii de pe strada Eroii Pascu rămân fără gaz

CPL Concordia, Filiala Cluj, anunță întreruperea furnizării gazelor naturale în zona străzii Eroii Pascu din Apahida, numerele 2, 15, 47 si 58. Sistarea va avea loc mâine, 23 noiembrie, între orele 9:30 – 13:00, datorită unor lucrări la rețeua de gaze naturale (cuplare conductă și branșament). Pentru a preîntâmpina orice accident, localnicii trebuie să fie conștienți de următoarele: în ziua mai sus menționată, trebuie să închidă toate robinetele aferente aparatelor de utilizare a gazelor naturale. Dacă robinetul a rămas deschis pe parcursul efectuării lucrărilor, la reluarea furnizării gazului acesta se va închide și se…

Noi întreruperi ale energiei electrice în Apahida

Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice anunță că în data de 25 noiembrie a.c. localitatea Apahida va rămâne fără curent electric între orele 09:00 și 16:00. Motivul întreruperii este reprezentat de efectuarea unor lucrări programate în scopul remedierii unor puncte slabe în ceea ce privește alimentarea cu energie electrică. Străzile afectate sunt următoarele: str. Libertății (între nr 90-118), str. Traian – nr 1, str. Republicii – bloc L10.

Doi agenţi de securitate din Apahida au fost reținuți pentru furt

Poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida au reținut, la sfărșitul săptămânii trecute, doi agenți de securitate bănuiți de furt. Cei doi sunt implicați într-un caz de furt pe care oamenii legii îl documentează de mai mult timp. Potrivit autorităților, agenții de pază ar fi ajutat alte cinci persoane să sustragă mai multe bunuri dintr-o societate comercială din Sânnicoară. „La data de 27.10.2016, poliţiştii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au identificat 5 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 17 și 30 de ani, din Apahida și Cluj-Napoca, bănuiţi de…

Noi medalii obținute de clubul Scorpion Apahida

Sportivii Scorpion Apahida au urcat din nou pe podium – de această dată în cadrul Cupei Oltenia. Competiția a avut loc ieri, 12 noiembrie, în localitatea Slatina jud.Olt. Toți cei cinci sportivi cu care clubul apahidean a participat la concurs au reușit să obțină câte o medalie: locul I: Popan Valentino, locul II: Coroian Daria,Bucur Andrei şi Domşa Richard, locul III: Bucur Mihai. „Pe această cale dorim să aducem mulțumiri susţinătorului principal Primăria și Consiliul Local Apahida pentru sprijinul financiar acordat şi presei locale care ne este alături de fiecare dată”, au transmis antrenorii clubului.

Accident pe centura Apahida

Două mașini au intrat în coliziune pe centura Apahida. Accidentul rutier s-a petrecut din cauza nepăstrării distanței corespunzătore, scrie gherlainfo.ro. Conform declarațiilor martorilor, un autoturism a intrat în autocamionul care circula regulamentar în fața sa. În urma impactului, mai bine de un sfert din mașină a intrat sub autocamion. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, fiind înregistrate doar pagube materiale. Cercetările în acest caz continuă pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs accidentul.

Accident grav în Corpadea. Cinci persoane au fost rănite

Un grav accident de circulație s-a produs pe raza localității Corpadea din comuna Apahida. Trei autoturisme s-au ciocnit violent. Pe lângă pagubele materiale însemnate, cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Accidentul a avut loc ieri, în jurul amiezii. Din cauza neatenției unuia dintre șoferi, care a încercat să facă o depășire neregulamentară, cele trei mașini au intrat în coliziune. Impactul a fost destul de puternic având în vedere că una dintre mașini a fost proiectată în șanțul de pe marginea drumului. „Un tânăr de 20 de ani, din…

Încep înscrierile pentru acordarea ajutoarelor de încălzire în Apahida

Primăria Apahida anunță că s-a dat startul întocmirii dosarelor necesare pentru acordarea ajutoarelor de încălzire. Ajutoarele se acordă numai pentru un singur sistem de încălzire în  perioada 1 noiembrie 2016 – 31 martie 2017. Dosarul de înscriere trebuie să conțină următoarele documente: acte de identitate pentru toti membrii familiei; factura gaz (cod client); copie registru agricol; contract comodat, inchiriere, vanzare-cumparare; adeverinta venit net in luna anterioara depunerii cererii (precizare bonuri de masa Da/(NU)- dupa caz; cupoane de pensie, alocatie de stat, alocatie de plasament, pensie de urmas indemnizatii pentru cresterea copilului pana…

Noi sistări ale gazului în Apahida. Vezi străzile afectate

CPL Concordia, filiala Cluj, anunță noi întreruperi ale furnizării de gaze naturale în Apahida, mâine, 28 octombrie. Întreruperile sunt cauzate de efectuarea unor lucrări la rețeua de gaze naturale. Sunt vizate următoarele străzi: strada Republicii, strada Libertății, nr 90, strada Parcului. Pentru a preîntâmpina orice accident, localnicii trebuie să fie conștienți de următoarele: în ziua mai sus menționată, trebuie să închidă toate robinetele aferente aparatelor de utilizare a gazelor naturale. Dacă robinetul a rămas deschis pe parcursul efectuării lucrărilor, la reluarea furnizării gazului acesta se va închide și se va aerisi bine încăperea.…