Accident grav în Corpadea. Cinci persoane au fost rănite

Un grav accident de circulație s-a produs pe raza localității Corpadea din comuna Apahida. Trei autoturisme s-au ciocnit violent. Pe lângă pagubele materiale însemnate, cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Accidentul a avut loc ieri, în jurul amiezii. Din cauza neatenției unuia dintre șoferi, care a încercat să facă o depășire neregulamentară, cele trei mașini au intrat în coliziune. Impactul a fost destul de puternic având în vedere că una dintre mașini a fost proiectată în șanțul de pe marginea drumului.

„Un tânăr de 20 de ani, din Cluj-Napoca, care circula înspre Reghin, a intrat într-o depășire la ieșirea din localitatea Apahida, iar în momentul în care a încercat să reintre pe banda sa de circulație a intrat în coliziune laterală cu un autoturism care circula din sens opus și care a fost proiectat în afara părții carosabile. De asemenea, un alt autoturism care circula din sens opus, a fost acroșat de autovehiculul condus de tânăr. Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului de 20 de ani și a altor doi pasageri din același vehicul. De asemenea, conducătoarea autoturismului în care a fost proiectat în afara părții carosabile și o pasageră în același vehicul au fost rănite”, au transmis presei reprezentanții IPJ Cluj.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje ale poliției și medicii SMURD care au acordat primul ajutor victimelor. Oamenii legii cercetează acum cazul pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu