Joi, 18 septembrie 2025, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida, împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, polițiști locali din Apahida și personalul Companiei de Transport Public Cluj-Napoca, au desfășurat o amplă acțiune de verificare în localitatea Sânnicoara.
Activitățile au avut loc între orele 14:00 și 16:00, în continuarea unei prime acțiuni axate pe prevenirea furturilor, agresiunilor și actelor de vandalism în mijloacele de transport în comun.
Rezultatele controalelor:
- au fost oprite 17 mijloace de transport în comun și 12 autovehicule;
- au fost legitimate 78 de persoane;
- personalul CTP a aplicat 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.800 de lei.
Polițiștii locali au verificat în special autobuzele de pe linia M41, vizând identificarea persoanelor care nu respectă normele de igienă ori care provoacă acte de vandalism.
Reprezentanții forțelor de ordine au precizat că obiectivul acțiunii a fost aplicarea legii și descurajarea comportamentelor antisociale, prin creșterea vizibilității echipajelor mixte și asigurarea unui climat civilizat în mijloacele de transport public din comuna Apahida.
