Primăria Apahida a stabilit programul de 1 decembrie

Mai sunt aproape două săptămâni până la 1 decembrie, Ziua Națională a României. Cei 98 de ani de la unirea Transilvaniei cu România vor fi sărbătoriți la Apahida prin organizarea mai multor activități.

„De 1 decembrie vom avea, ca și în fiecare an, o scurtă slujbă religioasă, depuneri de coroane și un mic spectacol artistic”, ne-a declarat primarul comunei Apahida, Grigore Fati.

Manifestările vor avea loc începând cu ora 11:00, în zona monumentului Eroilor, situat în fața Casei de Cultură din Apahida. Spectacolul va fi susținut imediat după ceremoniile religioase de către elevii din comună. Aceștia vor recita poezii și vor interpreta cântece patriotice.

Tot pentru a marca Ziua Națională, în zilele de 3 și 4, decembrie municipalitatea va organiza Cupa 1 Decembrie la minifotbal și la tenis de masă.

Competiția de minifotbal va avea loc sâmbătă, 3 decembrie, la sala de sport. Persoanele interesate pot obține detalii și înscrieri la numărul de telefon 0740600424. Competiția de tenis de masă va fi organizată în următoarea zi, 4 decembrie, în sala mare a Casei de Cultură. De asemenea, detalii și inscrieri se pot obține la numărul de telefon 0741175358.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu