Pe ce drumuri din județ s-a lucrat de la alegerile locale din 2016 până acum? Vezi aici lista lor.

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a prezentat joi, 29 noiembrie a.c., în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul forului administrativ județean, stadiul la zi al programelor de lucrări de modernizare și reabilitare, respectiv de întreținere a drumurilor județene.

Astfel, în perioada iunie 2016 – noiembrie 2018, Consiliul Județean a executat lucrări de reabilitare și modernizare pe nu mai puțin de 420 km de drumuri județene, ceea ce reprezintă circa 35% din lungimea totală a acestei categorii de drumuri din județ.

Așa după cum am mai precizat, drumurile județene au reprezentat prioritatea absolută a Consiliului Județean iar bilanțul lucrărilor vorbește de la sine. Vom continua acest program intensiv de reparare a drumurilor și în anul viitor, până când întreaga infrastructură rutieră va oferi cele mai bune condiții de siguranță și confort în trafic” a concluzionat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

În ceea ce privește anul 2018, la finalul perioadei în care condițiile meteo au permis realizarea acestui tip de lucrări, bilanțul indică faptul că s-a acționat, atât prin reabilitare și modernizare cât și prin lucrări de întreținere, pe nu mai puțin de 55 de drumuri sau sectoare de drumuri judeţene. Având în vedere schimbarea paradigmei de la nivelul managementului administrației județene, care a prioritizat necesitatea realizării de asfaltări în dauna plombărilor, președintele Alin Tișe a precizat cu acest prilej și faptul că, în perioada analizată, au fost asfaltați 107,04 km în cadrul programului de întreţinere, respectiv 50,7 kilometri în baza proiectelor de investiții – reabilitare și modernizare. În procente, acest lucru înseamnă o creștere a numărului de kilometri asfaltați cu circa 22% comparativ cu anul precedent.

Se impune a fi menționat, totodată, faptul că valoarea totală a fondurilor alocate de Consiliul Județean Cluj în cursul anului 2018, doar pentru reabilitarea infrastructurii rutiere județene, a fost de 841.655.627,6 lei, cca. 183 de milioane de euro. Din acest total, aproape 75% (627.733.653 lei) au provenit din fonduri europene atrase de forul administrativ județean. Restul fondurilor au provenit, în marea lor majoritate, din alocările financiare realizate din bugetul Consiliului Județean dar și din împrumutul contractat în acest scop, respectiv din programele naționale destinate dezvoltării infrastructurii locale.

 

LISTA DRUMURILOR JUDEȚENE PE CARE S-A INTERVENIT ÎN ANUL 2018

Lucrări de reabilitare și modernizare. Cuprinde drumurile județene care au fost finalizate până în acest moment, respectiv cele pe care au fost începute ample lucrări de investiții dar care urmează să fie finalizate, conform prevederilor contractuale, în cursul anului 2019:

  • DJ 161A Iuriu de Câmpie – Ceanu Mare – DJ 150;
  • DJ 107N, pe două sectoare de drum, respectiv Băișoara – Valea Ierii și Gura Râșca – Someșul Rece;
  • DJ 161C Aluniș – Corneni;
  • DJ 109A Vultureni – Dealul Jurcii;
  • DJ 107R Muntele Băișorii – Muntele Mare – Pârtia Buscat;
  • DJ 108C Mănăstireni – Călata – Mărgău – Răchiţele;
  • DJ 107P Gilău – Someșu Rece – Mărișel – DN 1R;
  • DJ 151C Tritenii de Jos – limită cu judeţul Mureş;
  • DJ 107L Petreşti – Lita;
  • DJ 108B limită cu judeţul Sălaj – Bobâlna – Viile Dejului;
  • DJ 109D Jucu de Mijloc;
  • DJ 107M Luna de Sus – Vlaha – Săvădisla – Băişoara – Iara – Buru – limită cu judeţul Alba;
  • DJ 109B Fundătura – Corneşti;
  • DJ 150 Viişoara – Ceanu Mare – Frata – Mociu;
  • DJ 108N (DJ 108C) Aghireș – limită cu judeţul Sălaj;
  • DJ 107F Luncani (DN 15) – limită cu judeţul Alba.

Lucrări de întreținere curentă și periodică. Cuprinde drumurile și sectoarele de drumuri județene care au fost finalizate în anul 2018, dar și cele urmează să fie finalizate. Principalele lucrări au constat în așternerea de covoare asfaltice, reparații curente, precum și alte categorii de operațiuni necesare menținerii condițiilor tehnice corespunzătoare:

  • DJ 103G, pe mai multe sectoare de drum, după cum urmează: Aiton – Ceanu Mic (covor asfaltic finalizat), DN1 – Tureni (covor asfaltic finalizat), (DN 75) Mihai Viteazu – Cheia – Cheile Turzii (covor asfaltic finalizat), Cheile Turzii – Sănduleşti (pietruire), Gheorgheni – Centura ocolitoare Vâlcele-Dezmir-Apahida (covor asfaltic finalizat), Podeni – Moldoveneşti (şanţuri, decolmatare podeţe), Centura ocolitoare Vâlcele-Dezmir-Apahida – limită cu municipiul Cluj-Napoca (plombări, burduşiri);
  • DJ 161B Turda – Ploscoş (covor asfaltic finalizat);
  • DJ 103M Rediu – Aiton (pietruire);
  • DJ 103K Căpuşu Mare – Râşca (plombări, burduşiri, covor asfaltic);
  • DJ 107R Băişoara – Staţiunea Muntele Băişorii (covor asfaltic finalizat);
  • DJ 107N Mănăstirea Muntele Rece (şanţuri, aşternere de material pietros);
  • DJ 107M Săcel – Buru – limită cu judeţul Alba (burduşiri, plombări);
  • DJ 103T Feleacu – Pârtia de schi Feleacu (covor asfaltic finalizat);
  • DJ 150A Luna – Aeroportul militar Luna (covor asfaltic finalizat);
  • DJ 150 Crişeni – DN 16 (plombări, burduşiri);
  • DJ 109V Pădureni – Satu Lung (reciclare şi aşternere de covor asfaltic);
  • DJ 764B  (DN 1) Valea Drăganului – Baraj Drăgan (plombări);
  • DJ 108K limită cu judeţul Bihor – DJ 764B (plombări);
  • DJ 161A Apahida – Cojocna (plombări, burduşiri);
  • DJ 161 Bonţida (plombări, burduşiri); DJ 161 Dăbâca – Pâglişa – Dârja – Panticeu (reciclare şi aşternere de covor asfaltic); DJ 161 Gădălin (plombări cu asfalt, burduşiri);
  • DJ 109D Sic – Coasta – Vişea (reciclare şi covor asfaltic finalizat);
  • DJ 161D Nireş – Unguraş – Valea Unguraşului (plombări cu asfalt, burduşiri şi covor asfaltic finalizat);
  • DJ 107N Muntele Rece – Gura Râştii (pietruire);
  • DJ 108C (DN1) – Ardeova – Mănăstireni (covor asfaltic finalizat); DJ 108C Leghia – DN1 (plombări, burduşiri);
  • DJ 107T Măguri Răcătău – Măguri (reprofilare cu adaos de piatră);
  • DJ 109C pe sectoarele de drum Fizeşu Gherlii – Sântioana – Ţaga (reparaţii la sistemul rutier, burduşiri) şi Ţaga – Sucutard – Cămăraşu (plombări cu asfalt şi şanţuri);
  • DJ 107J Valea Ierii – Caps – Cerc (covor asfaltic finalizat);
  • DJ 107P Someşu Rece – Mărişel (plombări);
  • DJ 109S Borşa – Giula – Sânmărtin (pietruire);
  • DJ 109A Vultureni – Chinteni (covor asfaltic);
  • DJ 107R Cluj-Napoca – Făget – Ciurila – DJ 107L (plombări);
  • DJ 107R Filea de Jos – Filea de Sus (covor asfaltic finalizat);
  • DJ 182F Mănăşturel (pietruire).
Distribuie articolul

Lasă un comentariu