Paul Cserei – un om bun pentru Apahida

Cserei Paul, candidatul Alianței ”Dreapta Unită” la funcția de Primar al comunei Apahida, este un personaj nou apărut în peisajul politic apahidean și multă lume se întreabă de ce până în acest moment nu a fost implicat în politică.

Cu toate că a fost preocupat să își întemeieze o familie și să își creeze o afacere acum s-a hotărât să facă acest pas deoarece și-a dat seama că lăsa în plan secundar unul din cele mai importante lucruri și anume comunitatea unde își dorește să își crească copiii.

Chiar dacă nu a fost implicat direct în viața politică, a urmărit îndeaproape problemele cetățenilor și a participat la diferite acțiuni cu scop social, civic însă a preferat să fie discret cu mediatizarea acestor acțiuni.

Odată ce a fost nominalizat pentru candidatura la primărie, a început, alături de colegii din USR Apahida, să discute cu cetățenii comunei despre problemele din fiecare localitate aparținătoare.  Probleme descoperite au fost diverse, însă câteva dintre cele mai spinoase ar fi lipsa trotuarelor, a rigolelor adecvate, a canalizării pluviale, necesitatea remedierii asfaltărilor deteriorate, curățenia stradală deficitară, lipsa locurilor de parcare, a spațiilor verzi și a locurilor de joacă pentru copii și a unui parc recreativ pentru vârstnici.

Discutând cu cetățenii, a fost surprins să observe că oamenii își doresc cu adevărat o schimbare. Locuitorii comunei vor să acorde mai mult credit tinerilor datorită energiei şi viziunii moderne pe care ei o au și văzut cu ochi buni implicarea lui în politică.

Dincolo de necesitățile pe termen scurt ale cetățenilor, Paul consideră că Apahida trebuie să facă pași concreți pentru a deveni o comunitate modernă și vie. Digitalizarea este unul din punctele care trebuie implementate de administrația locală. În primul rând își propune realizarea unei aplicații care să simplifice comunicarea problemelor cetățean-administrație și rezolvarea acestora într-un termen mult mai scurt.

De exemplu, dacă un cetățean sesizează că sistemul de canalizare refulează pe o stradă, acesta va semnaliza în aplicație o avarie indicând locația exactă, iar reprezentantul Primăriei care monitorizează aplicaţia va anunța organele responsabile de rezolvarea problemei și va informa cetățeanul semnalant că sesizarea a fost transmisă mai departe și de asemenea i se va comunica termenul în care este estimată rezolvarea problemei. Acesta este doar un exemplu despre ce înseamnă digitalizarea în viziunea mea, iar în programul electoral al ADU veți putea afla mai multe detalii.

Paul Cserei va continua vizitele în teren deoarece crede că doar prin implicare și ascultarea cetățenilor se pot schimba în bine comunitățile. E nevoie de oameni buni și dedicați pentru o Apahida cu administrație modernă, transparentă și orientată către cetățeni.

 

Distribuie articolul

Lasă un comentariu