Lucrările de modernizare din centrul comunei Apahida se apropie de final

Lucrările de modernizare desfășurate pe străzile Avram Iancu, Decebal, Republicii, Parcului și Mihai Viteazul se apropie de final, marcând o etapă importantă în procesul de reabilitare urbană și de îmbunătățire a infrastructurii locale.

Proiectul, derulat de Primăria Comunei Apahida, vizează una dintre cele mai importante și circulate zone ale localității, aducând o transformare vizibilă a spațiului public: străzi reabilitate, trotuare moderne, locuri de parcare reamenajate și mai mult spațiu verde.

Potrivit primăriței Cristina Belce, investiția urmărește să ofere un mediu urban mai sigur, mai accesibil și mai prietenos cu mediul.

„Prin acest proiect, una dintre cele mai importante zone ale comunei prinde o nouă formă — mai sigură, mai verde și mai bine conectată. Mulțumesc locuitorilor din zonă pentru răbdarea și înțelegerea de care au dat dovadă pe durata lucrărilor”, a transmis edilul comunei.

Rezultate concrete ale proiectului:

  • 2.250 metri liniari de străzi modernizate, cu un carosabil de 6 metri lățime
  • 2.250 metri liniari de trotuare noi
  • 228 de locuri de parcare reamenajate sau nou create
  • 1 podeț înlocuit pe strada Avram Iancu
  • 1.270 metri liniari de rețea de canalizare pluvială
  • Aproximativ 2.050 metri pătrați de spații verzi amenajate
  • 200 de arbori plantați, pentru un peisaj urban mai curat și mai sănătos

Prin aceste intervenții, administrația locală consolidează direcția de dezvoltare durabilă a comunei Apahida, urmărind atât creșterea calității infrastructurii, cât și îmbunătățirea calității vieții pentru toți locuitorii.

Astfel de proiecte dau consistență dezvoltării durabile a comunei și contribuie direct la creșterea calității vieții locuitorilor”, a mai subliniat primărița Cristina Belce.

Distribuie articolul

Leave a Comment