Cristina Belce: „Sunt pregătită să deschid centrul medical de permanență, dar avem nevoie de medici de familie”

Invitată în podcastul „Lumea lui Avarvarei”, primărița comunei Apahida, Cristina Belce, a vorbit despre planurile de deschidere a unui centru medical de permanență în localitate — un proiect pe care administrația locală îl consideră esențial pentru asigurarea serviciilor medicale de bază și pentru degrevarea unităților de urgență din Cluj-Napoca. „Centrul medical de permanență, nu știu dacă ați urmărit, eu am făcut apeluri de nenumărate ori chiar în ultimul timp, cred că săptămânale, mai am nevoie de medici de familie. Sunt pregătită să-l deschid, am locul, dar încă nu pot investi.…

Cristina Belce, primărița din Apahida: „Asfaltarea din Câmpenești este o prioritate. Suntem în faza finală a licitației”

Invitată în podcastul „Lumea lui Avarvarei”, primărița comunei Apahida, Cristina Belce, a vorbit despre stadiul proiectului de asfaltare din satul Câmpenești, una dintre cele mai importante investiții de infrastructură din comună. „Vreau să repet și să spun la mia oară că asfaltarea din Câmpenești, să știți că am tratat-o ca urgență și am prioritizat-o. Doar că acolo a fost nevoie de un lucru, PSF-ul vechi și o schimbare de proiectare. Aia a însemnat piste de biciclete, stație de autobuz”, a explicat edilul. Potrivit acesteia, procesul de proiectare a necesitat câteva…

Cristina Belce: „Am reușit ca toți copiii din Apahida să aibă loc în grădiniță”

Invitată în podcastul „Lumea lui Avarvarei”, primărița comunei Apahida, Cristina Belce, a vorbit despre investițiile în educație și despre măsurile urgente luate pentru îmbunătățirea calității vieții în comunitate. „Da, pentru că eu zic că noi toți politicienii vorbim mult despre calitatea vieții. Calitatea vieții, ca să o putem crește, trebuie în primul rând să ne uităm mult și să ajutăm educația, comunității pe care noi o conducem”, a declarat primărița Apahidei. Cristina Belce a explicat că una dintre cele mai mari provocări a fost lipsa locurilor în grădinițe: „Am preluat,…

Comuna Apahida a primit un nou microbuz școlar electric în cadrul proiectului Consiliului Județean Cluj

Comuna Apahida a primit astăzi un microbuz școlar electric marca FORD, oferit în cadrul proiectului „Microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj”, derulat de Consiliul Județean Cluj. Primarul comunei, Cristina Belce, a anunțat cu bucurie sosirea noului vehicul, care va deservi zilnic elevii din localitate, asigurându-le transport școlar sigur, modern și confortabil. „Astăzi, comuna Apahida a primit un nou microbuz școlar electric, oferit în cadrul proiectului ‘Microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj’, derulat de Consiliul Județean Cluj. Este vorba despre un microbuz electric marca FORD, care va deservi elevii…

Proiectele de infrastructură și investițiile din Apahida, analizate de primarul Cristina Belce și prefectul Maria Forna

Prefectul județului Cluj, Maria Forna, a efectuat o vizită de lucru la Primăria Comunei Apahida, unde s-a întâlnit cu primarul Cristina Belce. Întrevederea a avut ca scop analizarea proiectelor de dezvoltare aflate în implementare, dar și identificarea unor direcții viitoare de investiții menite să sprijine creșterea accelerată a comunei. Pe agenda discuțiilor s-au aflat modernizarea infrastructurii rutiere, extinderea rețelelor de apă și canalizare, dar și proiecte noi, adaptate la necesitățile tot mai mari ale unei comunități aflate în plină expansiune demografică. Un accent deosebit a fost pus pe situația unităților…

Primărița din Apahida, Cristina Belce, anunță progresul lucrărilor la bazinul de apă din Dezmir

Primărița comunei Apahida, Cristina Belce, a efectuat o vizită pe șantierul proiectului Bazinului de apă din Dezmir și a constatat că lucrările se desfășoară conform graficului stabilit. Această investiție, realizată în colaborare între Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă, are scopul de a rezolva o problemă majoră a comunității: lipsa apei curente în anumite zone din Dezmir, mai ales în perioadele de secetă. Proiectul prevede: Construirea unui bazin de apă Instalarea de pompe noi și moderne Implementarea de soluții tehnice care să asigure funcționarea continuă a sistemului, chiar înainte…

Mini-centura coasta Tăușeni – Jucu – Apahida, proiect important al Consiliului Județean Cluj

Consiliul Județean Cluj anunță un nou proiect de infrastructură rutieră menit să îmbunătățească traficul în zona metropolitană a Clujului. Mini-centura Coasta Tăușeni – Jucu – Apahida este o soluție inovatoare care va prelua o parte din fluxul rutier și va oferi o alternativă eficientă la traficul intens de pe principalele drumuri de acces. Această mini-centură face parte din strategia Consiliului Județean Cluj de a dezvolta infrastructura rutieră și a optimiza mobilitatea regională. Crearea unor variante ocolitoare eficiente nu doar că va reduce aglomerația, dar va permite și dezvoltarea unor noi…

Oana Murariu: Apahida are un potențial foarte mare de dezvoltare

Președintele USR Cluj, deputatul Oana Murariu, a participat la Zilele Comunei Apahida, unde a precizat că Apahida, la fel ca toată România, are un potențial foarte mare de dezvoltare. „Trebuie să construim împreună o Românie din care românii să nu își mai dorească să plece, iar cei care au plecat să se întoarcă! Acela va fi momentul când vom știi că suntem pe drumul cel bun. Am spus aceste lucruri și la zilele comunei Apahida. Apahida, la fel ca toată România, are un potențial foarte mare de dezvoltare. Pentru ca…

Grigore Fati: „La preluarea mandatului, în Apahida erau 6-7 km de rețea de canalizare, astăzi avem 100-110 km”

Primarul din Apahida, Grigore Fati, a reamintit la ZIUA LIVE că la preluarea mandatului, în Apahida erau 6-7 km de rețea de canalizare iar astăzi sunt 100-110 km. „În 2012, când am preluat Primăria, aveam doar două-trei proiecte preluate de la fostul primar. Aveam undeva la șase-șapte kilometri de rețea de canalizare în comună, și tot cam așa străzi asfaltate, exceptând drumurile naționale. În momentul de față suntem aproape de 100-110 kilometri rețea de canalizare, care este pe final, cam într-o lună de zile se va da drumul și la…

Grigore Fati anunță lucrări de anvergură în Pata și Dezmir

Primarul din Apahida, Grigora Fati, anunță lucrări de anvergură în Pata și Dezmir. „La Pata s-a finalizat terenul de fotbal sintetic cu nocturnă, rețeaua de canalizare cu stație de epurare, s-au făcut aproximativ 23 de kilometri de rețea de canalizare. În acest moment, se lucrează la modernizarea căminului din localitate, sumele alocate fiind din fonduri europene, și zilele trecute am început lucrările și pentru modernizarea locului de joacă de la stadion. Mai urmează să facem niște lucrări de anvergură. Este vorba de un proiect mai mare care este centrat în…