Unul din tinerii candidați ai PSD de pe lista pentru Consiliul Local se prezintă și ne transmite dorințele sale pentru dezvoltarea Apahidei.
Știri din Apahida: Cum v-ați descrie?
Ciprian Badea: Absolvent UTCN sectia Inginerie fizica, tanar familist (2 copii) stabilit in Apahida, de aproximativ 9 ani lucrez in domeniul asigurarii calitatii, aceasta profesie oferindu-mi ocazia de interactiona cu oameni din tara si strainatate. Totodata mi-a oferit sansa si de a-mi aduce aportul la imbunatatirea metodelor de organizare, a modului de abordare in analiza problemelor aparute pe parcursul dezvoltarii unei organizati.
Știri din Apahida: Ce v-a determinat să vă înscrieți în cursa pentru Consiliul Local Apahida?
Ciprian Badea: Pentru mine, Apahida reprezintă acasă iar acest lucru ma face să mă implic social și civic în tot ceea ce înseamnă viitorul localitatii. În acest scop, îmi pun la dispozitia consiliului local experiența dobandita in asigurarea calitatii, experiența ce poate fi aplicata cu succes în deciziile viitoare pentru Apahida și cetatenii ei.
Știri din Apahida: Care sunt principalele probleme ale comunei la ora actuală, din punctul dumneavoastră de vedere?
Ciprian Badea: Dupa parerea mea este lipsa sau obstructionarea comunicarii din parte unor persoane din CL, care urmaresc doar interesul partidului, nu interesul cetateanului. Lipsa cu desavarsire a lucrului facut in echipa pentru Apahida. In momentul in care intr-o echipa ai doua entitati din care una isi urmareste propriul interes, rezultatul nu poate fi decat unul pe măsura: incetinirea dezvoltarii durabile a localitatii și lipsa de respect fata de cetatenii comunei.
Știri din Apahida: Cum evaluați activitatea actualei administrații locale?
Ciprian Badea: S-au facut multe in comuna, chiar daca o parte din Consiliul Local s-a opus nejustificat si fara argumente la multe din propunerile venite din partea primarului. S-au asfaltat strazi, s-au pietruit drumuri s-a facut canalizare, cresa unde sunt si copiii mei, sunt lucruri care sunt palpabile nu propaganda electorala.
Știri din Apahida: Spre ce domenii doriți să vă concentrați atenția în calitate de consilier local?
Ciprian Badea: Infrastructura, dezvoltare turism/agrement și educatie sunt directiile și domeniile care vreau sa le dezvolt și să mă implic în calitatea mea de viitor consilier local.
Imbunatatirea infrastructuri în Campenesti – Infrastructura unei localitati, arata nivelul de trai al cetatenilor dar și grija administratiei locale fata de cetateni. Introducerea canalizarii, inceperea asfaltarii strazilor, extinderea retelei electrice reprezintă obiective principale ale activitatii mele viitoare în functia de consilier.
Dezvoltare turism și agrement – salba de lacuri de la Campenesti are un potential enorm iar acest potențial trebuie să fie exploatat. S-a creat lacul de pescuit sportiv iar aceasta direcție trebuie continuata și dezvoltata cu includerea celorlalte lacuri. Deja lucrez la o propunere de proiect pe aceasta direcție. Proiectul l-am început strict din pasiune dar și dragoste de Campenesti.
Educatie – copiii sunt viitorul nostru si trebuie sa le acordam sansa de a invata si a se dezvolta intr-un mediu adecvat. Studierea unor programe și abordari novative în domeniul invatamantului pot fi ușor implementate și în Apahida. Viziune, voința și dorința să fie.
Știri din Apahida: De ce ar trebui cetățenii să vă voteze?
Ciprian Badea: Experiența dobandita in asigurarea calitatii, spiritul de a lucra în echipa și căutarea de soluții la problemele cetatenilor, sunt lucruri care ma califica pentru functia de consilier local.
Apahida are nevoie de oameni tineri, care sa vina cu idei noi, cu o gandire care sa fie orientata spre bunastarea cetateanului nu impotriva lui.