Partidul Social-Democrat din Apahida a organizat alegerile pentru un nou președinte, amplasând cabina de vot acasă la liderul PSD.
Ideea a venit chiar din partea primarului comunei Apahida, Grigore Fati. Cabina este construită din bare de metal, iar pereții din carton. Aceasta este îmbrăcată într-o pânză de culoare roșie, la fel ca culoarea partidului. Pe post de urnă au fost folosită o cutie de carton.
Comisia electorală locală a fost instalată într-o încăpere din preajma garajului. Acolo, membrii de partid au primi buletinele de vot, dar și chestionare care cuprind întrebări legate de PSD, dar și despre Guvernul Ponta.
”M-am gândit să fac acasă secția de votare pentru alegerile interne din PSD pentru a nu implica personal din administrația locală a comunei Apahida și a avea, astfel costuri cât mai mici. Dacă am fi închiriat căminul cultural, trebuia să ținem un angajat pe perioada desfășurării scrutinului. Am făcut și economii, chiria s-ar fi ridicat la peste 600 de lei. Acasă la mine este și sediul PSD Apahida, iar majoritatea membrilor știu unde să vină la votare”, a declarat Grigore Fati, Primarul comunei Apahida.
PSD Apahida a pregătit și o urnă mobilă pentru membrii partidului care nu se vor putea prezenta la secția de vot amenajată la primar acasă.
În momentul de față, PSD Apahida are 410 membri.