Apahidean beat și fără permis, depistat în trafic de polițiști. Tânărul a fugit de la locul faptei, însă a fost găsit ulterior

Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr din Apahida, pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis. Incidentul s-a petrecut în data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 01:50.

Conform informațiilor oferite de oamenii legii, apahideanul în vârstă de 21 de ani a fost surprins conducând pe Strada Observatorului, din Cluj-Napoca, cu viteza de 71km/h. În momentul în care a fost oprit de către echipajul de poliţie, tânărul a deschis portiera şi a fugit, fiind depistat de către poliţişti după câteva ore de căutări.

În urma unor investigații mai amănunțite, oamenii legii au constatat că tânărul nu avea permis de conducere. De asemenea, la momentul depistării, acesta avea o concentraţie de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut 24 de ore pentru infracţiunea rutieră comisă.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu