Remus Lăpușan: „Dimineața este extrem de aglomerat în aeroport, ar trebui să găsim o formulă prin care oamenii să nu mai stea la acele cozi imense”

Într-un interviu acordat site-ului nostru, consilierul județean PSD ne vorbește despre activitatea sa din ultima perioadă și perspectivele de dezvoltare ale Clujului. Știri din Apahida: Ați fost mai puțin prezent în spațiul public în ultimul an. Cum vedeți evoluțiile politice la nivel local din această perioadă? Remus Lăpușan: Din punctul meu de vedere, cuvântul care ar trebui să definească în această perioadă activitatea de la nivelul județului Cluj este DEZVOLTARE. În acest sens eu am fost foarte prezent, am avut întâlniri cu mediul de afaceri, cu aleși locali, cu simpli…

Se repară șoseaua Mociu – Viișoara

Consiliul Judeţean Cluj anunţă participanții la trafic și locuitorii din zonă că pe drumul judeţean DJ 150 Viişoara – Frata – Crişeni –  Mociu au fost demarate lucrări de întreţinere curentă şi periodică ce au drept scop asigurarea unei circulații normale, în condiții de siguranță. „Importanța acestor lucrări pe care le executăm pe sectorul de drum Câmpia Turzii – Viișoara – Frata – Mociu este dată de faptul că acesta tranzitează o zonă vastă a județului și asigură o legătură directă între drumurile naționale DN 16, pe direcția Mociu și…

Metroul va trece prin Apahida! Iniţiatorii proiectului “metroucluj.ro” propun ruta: Gilău-Floreşti-Cluj-Apahida-Jucu

Metroul va trece prin Apahida! Iniţiatorii proiectului “metroucluj.ro” propun ruta: Gilău-Floreşti-Cluj-Apahida-Jucu. Iniţiatorii campaniei metroucluj.ro consideră că proiectul este realizabil şi necesar având în vedere traficul infernal din Cluj-Napoca şi zona metropolitană. “Campania metroucluj.ro îşi propune să iniţieze, să susţină şi să participe la implementarea introducerii metroului în Cluj-Napoca şi zona metropolitană. Proiectul nostru propune următorul traseu: Gilău – Floreşti – Cluj-Napoca – Apahida – Jucu, practic o linie care să asigure mobilitatea locuitorilor din municipiu şi localităţile limitrofe dar care să şi facă legătura între Autostrada Transilvania şi platforma industrială…

Se repară șoseaua Apahida – Cojocna

Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința participanților la trafic și a locuitorilor din zonă faptul că pe drumul județean DJ 161A Apahida – Cojocna au demarat lucrările de întreținere. Astfel, este vizat un sector de drum în lungime de peste 22 de kilometri, cuprins între pozițiile kilometrice 0+000 și 22+610. „Scopul lucrărilor de întreținere și îmbunătățire a infrastructurii acestui sector de drum județean este acela de a contribui la asigurarea unei circulații normale, în condiții de siguranță, precum și la dezvoltarea economico-socială a zonei, cunoscută mai ales pentru lacurile și…

Se întrerupe gazul pe 3 străzi din Apahida, joi 19 aprilie

În data de 19.04.2018, joi, începând cu ora 09:00, datorită unor lucrări la rețeaua de gaze naturale (cuplare conducta), se sistează furnizarea gazelor naturale in loc. Apahida, com. Apahida, str. Pietroasa, Noua și Mică, județul Cluj. Reluarea furnizarii este preconizata pentru data de 19.04.2018, joi, ora 14:00. În vederea preîntâmpinării unor accidente tehnice în perioada menționată, vă rugăm să luați următoarele măsuri: – Se vor închide toate robinetele aferente aparatelor de utilizare a gazelor naturale; – La reluarea furnizării gazelor naturale, dacă robinetul a rămas deschis, înainte de aprinderea focului,…

Târgul Agraria revine la Jucu, pe 19-22 aprilie

Parcul Industrial Tetarom III din Jucu va găzdui în această săptămână, în perioada 19 – 22 aprilie, cea de-a 24-a ediție a Târgului Agraria, unul dintre cele mai apreciate târguri internaționale pentru agricultură, industrie alimentară și zootehnie și cel mai mare eveniment de profil din Transilvania. Organizat pentru a patra oară consecutiv în parcul industrial administrat de Consiliul Județean prin intermediul societății sale de profil, evenimentul se anunță a fi unul de mare amploare, atât din perspectiva suprafeței alocate celor peste 350 de expozanți proveniți din 11 țări europene, net…

Vineri se ia gazul pe două străzi din Sânnicoară

În data de 13.04.2018, Vineri, între orele 09:00 – 14:00, datorită unor lucrări la rețeua de gaze naturale (cuplare conducta), se va sista furnizarea gazelor naturale in loc. Sânnicoara, com. Apahida, str. Elicei și Eternității, județul Cluj. În vederea preîntâmpinării unor accidente tehnice în perioada menționată, vă rugăm să luați următoarele măsuri: – Se vor închide toate robinetele aferente aparatelor de utilizare a gazelor naturale; – La reluarea furnizării gazelor naturale, dacă robinetul a rămas deschis, înainte de aprinderea focului, acesta se închide și se ventilează bine încăperea. Aprinderea focului…

Începe introducerea canalizării pe 3 străzi din Sânnicoară

Miercuri, 11 aprilie, la ora 10.00, în satul Sânnicoară a avut loc predarea amplasamentului pentru lucrarea „Canalizare pluvială în localitatea Sânnicoară, str. 1 Mai , str. Nouă și str. I.L. Caragiale”. Au fost prezenți reprezentanții beneficiarului lucrării, primarul Grigore Fati, proiectanți, societatea care va efectua lucrarea și reprezentanții societăților care asigură infrastructura – rețele.

Mieii pot fi tăiați și vânduți la Piața Agro Transilvania din Dezmir

Consiliul Judeţean Cluj și Centrul Agro Transilvania, în parteneriat cu Asociaţia Crescătorilor de Animale Someşana, au deschis la Dezmir, în incinta pieţei agro – alimentare de gros a Clujului, un punct autorizat de vânzare şi sacrificare a mieilor. Punctul de sacrificare va funcționa în perioada 04 – 07 aprilie a.c., în intervalul orar 08:00 – 18:00. Preţul estimativ al cărnii de miel comercializate este de 25 lei/kg/carcasă. „Ceea ce ne-am propus prin deschiderea acestui punct autorizat este să susținem producătorii locali şi să încurajăm păstrarea tradiţiilor privind sărbătorile Pascale. În…