Se repară șoseaua Apahida – Cojocna

Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința participanților la trafic și a locuitorilor din zonă faptul că pe drumul județean DJ 161A Apahida – Cojocna au demarat lucrările de întreținere. Astfel, este vizat un sector de drum în lungime de peste 22 de kilometri, cuprins între pozițiile kilometrice 0+000 și 22+610.

Scopul lucrărilor de întreținere și îmbunătățire a infrastructurii acestui sector de drum județean este acela de a contribui la asigurarea unei circulații normale, în condiții de siguranță, precum și la dezvoltarea economico-socială a zonei, cunoscută mai ales pentru lacurile și bazinele cu apă sărată de la Băile Cojocna, folosite în scopuri terapeutice” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

Lucrările începute acum constau în frezarea asfaltului, plombări cu asfalt și burdușiri, dar și așternere de covor asfaltic pe un tronson în lungime de 3,6 kilometri, respectiv de la poziţia kilometrică 0+000 până la poziţia kilometrică 3+600.

În această fază, se lucrează la remedierea burduşirilor şi se execută alte lucrări pregătitoare în vederea aşternerii covorului asfaltic.

Reamintim în acest context faptul că drumul județean 161A, respectiv sectorul de drum cuprins între kilometrul 22+610 şi kilometrul 29+800 (Iuriu de Câmpie), este inclus şi în programul de lucrări de modernizare şi reabilitare finanțate din creditul de 50.000.000 de euro angajat în acest scop de Consiliul Judeţean, lucrările efective urmând să demareze după parcurgerea tuturor etapelor legale.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu