În urma propunerilor de investiții pentru dezvoltarea comunei Apahida în 2017 pe care consilierii PNL le-au făcut publice pe o rețea de socializare (le puteți citi aici), primarul comunei vine cu câteva clarificări.
În acest sens, Grigore Fati a postat pe contul său de Facebook soluțiile pe care le are în vedere pentru rezolvarea problemelor ridicate de consilierii din opoziție. O parte din acestea vor fi rezolvate până la sfârșitul acestui an, susține primarul.
„1. Referitor la problema de pe strazile Mihai Viteazul, Avram Iancu si Crisan, am dat si declaratii aici: http://www.apahida.ro/…/so…/inundatii-la-apahida-2016-07-17/ , sa speram ca toti propietarii de terenuri isi vor da acordul , iar rigolele vor fi facute la dimensiunile corespunzatoare .
2. Pentru strada Pietroasa se cunoaste problema si a fost sesizata in nenumarate randuri Companiei de Apa Somes (sistemul respectiv este in exploatarea si responsabilitatea lor) , Compania de Apa Somes va achizitiona doua noi statii de pompare probabil pana la sfarsitul anului . Miercuri 19.10.2016 vom avea o intalnire cu conducerea companiei pentru rezolvarea problemei in cel mai scurt timp posibil.
3. Racordarea si finalizarea canalizarii pe strazile Triunghi CFR , 6 martie si Stadionului sunt proiecte in derulare care se vor finaliza speram , pana la sfarsitul anului , cu toate problemele existente in zona Stadionului si care au impus de mai multe ori schimbari tehnice sau alte solutii tehnice.
4. Referitor la Campenesti , le reamintesc ca au votat proiectul intocmit de Asociatia Bazinala Somes-Tisa , este vorba de cele doua bazine care vor asigura presiunea la apa in toata zona , bazine de 450.000 litri si 350.000 litri . Acest proiect se refera atat la asigurarea presiuni de apa in toata zona cat si introducerea canalizarii in Campenesti . Proiectul este intocmit pe fonduri europene , valoarea este de peste 4 milioane de euro , iar lucrarile vor incepe vara urmatoare respective in 2017. Dupa ce vom avea canalizarea si presiunea la apa putem vorbi despre asfaltarea drumurilor in toata zona .
5. Scoala din Apahida a beneficiat intotdeauna de fondurile solicitate
6. Pentru constructia unui nou corp de cladire pentru elevi , pana in acest moment nu am primit nici o solicitare in acest sens .
7. Extinderea si amenajarea salii de sport este dificila si nu rezolva problema Dorim sa construim o noua sala de sport , aceasta sala ar urma sa fie construita in Sannicoara dup ace vom realiza schimbul de terenuri schimb refuzat in consiliu tocmai de catre consilierii PNL .
8. Rezilierea contractelor de inchiriere se poate face , dar unde relocam familiile respective? Referitor la gradinita va reamintesc ca avem proiect pe fonduri europene pentru construirea unei noi gradinite , complet utilata si pana la sfarsitul lunii viitoare va fi semnata si finantarea pe fonduri europene . Finalizarea acestei gradinite presupune anumiti pasi pe care nici primarul si nici altcineva nu poate sa-i devanseze .
9. Referitor la Dezmir , exista proiect pentru extindere pana la zona adiacenta zonei de vile din Dezmir , dar zona respectiva tine de un proiect privat , la fel este si cu asfaltarea in aceasta zona.
10. Pentru calea de acces s-a luat legatura cu propietarii de teren dinspre strada Pietroasa , care sunt cetateni americani si au promis ca ne vor ceda terenul pentru amenajare .Cand vom avea acceptul lor vom incepe discutile si cu ceilalti propietari si speram sa gasim intelegere pentru realizarea lucrarii .
11. Asfaltarea strazii Tudor Vladimirescu ( Molitura ) este contractata si va fi realizata anul viitor. Intre timp a fost finalizata canalizarea.”