Trafic închis pe șoseaua Gădălin – Bonțida, în zona căii ferate

În cadrul lucrărilor de modernizare și reabilitare a drumului județean DJ 161 Gădălin – Bonțida, parte a Drumului Bistriței – Lot 2, Consiliul Județean Cluj a demarat lucrările de modernizare a căii de rulare din zona trecerii de cale ferată din localitatea Bonțida, situată la kilometrul 16+800.

Lucrările se derulează în paralel cu cele executate de Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA, de modernizare a sistemului feroviar din zona menționată.

În aceste condiții, începând de luni, 20 noiembrie a.c., până la terminarea lucrărilor, respectiv 8 decembrie a.c., traficul rutier se va desfășura pe următoarea rută ocolitoare:

  • DN 1C (intersecție cu DJ109D) – DJ 109D (de la km 28+470 la km 31+410, până la intersecție cu DJ 161) –  DJ 161 (de la km 7+605 la km 16+800).

În ceea ce privește calea de rulare din zona trecerii de cale ferată, aceasta va fi executată din dale elastice.

Menționăm că și traficul feroviar va fi restricționat, acesta desfășurându-se, alternativ, pe etape de lucrări, pe câte două dintre cele trei linii.

Distribuie articolul

Articole asemănătoare

Lasă un comentariu