Administrația locală din Apahida continuă acțiunile dedicate menținerii curățeniei și protejării mediului. În luna octombrie 2025, Primăria Apahida organizează campania de colectare a deșeurilor vegetale – ediția de toamnă, destinată locuitorilor comunei.
Calendarul colectării:
- 11 octombrie 2025 – localitățile Dezmir și Sânnicoară
- 13 octombrie 2025 – localitățile Apahida și Câmpenești
Campania vizează exclusiv deșeurile vegetale rezultate din curățenia de toamnă: crengi, frunze, resturi din tunsul arbuștilor sau din întreținerea grădinilor.
Reguli importante pentru colectare:
- Se colectează doar deșeuri vegetale;
- Crengile nu trebuie să depășească 1,5 metri, pentru a putea fi ridicate și transportate corespunzător;
- Cetățenii sunt rugați să depoziteze resturile vegetale într-un loc accesibil pentru echipele de colectare, în ziua stabilită pentru fiecare localitate.
Reprezentanții Primăriei Apahida îi încurajează pe locuitori să participe activ la această campanie, pentru a contribui la un mediu mai curat și o comună mai îngrijită.
„Împreună păstrăm comuna curată și îngrijită!”, au transmis reprezentanții administrației locale.
Această acțiune se înscrie în seria de inițiative ecologice derulate de Primăria Apahida, menite să sprijine gospodărirea responsabilă a localităților și să promoveze un comportament civic și prietenos cu mediul.
