Lucrările de reabilitare a parcului din comuna Apahida avansează conform planului, autoritățile locale anunțând că investiția începe să prindă contur.
Primărița Cristina Belce a efectuat o vizită pe șantier pentru a verifica stadiul intervențiilor, precizând că în această perioadă se desfășoară lucrări importante de amenajare. Printre acestea se numără montarea ruloului de gazon natural, dar și completarea pavajului pe alei și în zonele destinate spațiilor de joacă pentru copii.
„Lucrările sunt în grafic, iar parcul începe să prindă contur tot mai frumos, transformându-se într-un spațiu modern și prietenos pentru comunitate”, a transmis edilul.
Proiectul face parte dintr-o strategie mai amplă a administrației locale, care vizează modernizarea spațiilor publice și crearea unor zone de recreere de calitate pentru locuitorii comunei și ai localităților aparținătoare.
Potrivit primăriței, investițiile în astfel de amenajări contribuie direct la creșterea calității vieții și la consolidarea comunității locale.
În același timp, edilul a făcut apel la cetățeni să protejeze noile amenajări și să semnaleze autorităților orice acte de vandalism sau comportamente antisociale.
„Împreună, putem păstra Apahida un loc curat, sigur și bine îngrijit”, a mai transmis Cristina Belce.



