Renunțarea la mașina personală este un trend tot mai popular în vestul Europei, care începe să fie tot mai îmbrățișat în rândul noilor generații din marile orașe românești. Acest fenomen este cu atât mai popular la Cluj, unde tinerii sunt ancorați puternic în spațiul cultural occidental și cer ca autoritățile să le ofere condiții similare cu cele de care au parte restul europenilor.
Primăria Cluj-Napoca a confirmat în ultimii ani că sprijină acest demers, atât prin acțiuni proprii cât și prin proiecte finanțate din fonduri europene. Mobilitatea sustenabilă, transportul alternativ „verde” și nivelul ridicat al calității vieții susținut prin politici ecologie sunt obiective asumate de autoritățile clujene, de instituții și de companii, dar și de mediul civic local.
Există două condiții esențiale pentru reducerea utilizării automobilului propriu: oferirea de mijloace alternative de transport, convenabile și confortabile, precum și scăderea necesităților de deplasare prin plasarea punctelor de interes în apropierea locuinței. Efortul individual are nevoie de aceste condiții pentru a avea succes, nu se poate baza numai pe spirit civic.
Dacă în vechile cartiere construite în anii ‘70 exista un transport în comun destul de bine pus la punct, însă nu existau garaje, în primele zone construite după 1989 situația stă invers, cu blocuri care au spații de parcare, dar lipsește transportul în comun. Pistele de biciclete și traseele pietonale lipseau în ambele cazuri.
Recent însă au început să apară ansambluri imobiliare proiectate la standarde occidentale, care pot satisface toate aceste necesități de deplasare ale locuitorilor. Cel mai promițător dintre ele, în Cluj-Napoca, este cartierul propus de Prime Kapital în locul fostei zone industriale dintre strada Plevnei și podul IRA.
Compania are deja o experiență vastă cu proiecte de mare anvergură, atât în țară cât și în străinătate. Prime Kapital propune revitalizarea spațiului industrial și a zonelor virane de lângă acesta prin conversia lor în zone de locuit și spații verzi. Regenerarea urbană rezultată astfel va crește substanțial calitatea vieții atât al locuitorilor din zonă cât și al vecinilor din afara arealului refăcut. Proiectul propus este în deplină concordanță cu planurile și dorințele primăriei, privind renașterea zonei de nord a orașului, dar și cu obiectivele și recomandările Comisiei Europene legate de dezvoltare durabilă și condiții ridicate de trai pentru cetățenii Uniunii.
Dezvoltatorul imobiliar dorește să construiască un complex rezidențial cu aproximativ 1.400 de apartamente și o componentă de birouri cu peste 49.000 metri pătrați, la care se adaugă și un centru comercial de aproximativ 75.000 metri pătrați. Investiția totală va depăși 330 de milioane de euro, investiția fiind direcționată și spre infrastructura rutieră și educațională adiacentă proiectului.
Pe platforma de 17,1 hectare vor fi peste 4,5 hectare de spații verzi noi, într-o parte a orașului unde există puține parcuri și locuri de joacă pentru copii. Toate aleile interioare din zona construită vor fi pietonale și accesibile velo, mașinile având acces doar pe străzile laterale care mărginesc proiectul, în restul timpului fiindu-le alocate parcări generoase.
Pentru viitorii proprietari din zonă, va fi foarte facilă deplasarea pe jos în acest spațiu, precum și mersul pe bicicletă. De asemenea, va exista un pasaj care va traversa calea ferată, prin care se va ajunge cu ușurință la viitoarea stație intermodală de transport IRA, de unde se va putea accesa trenul metropolitan, metroul, autobuzul și troleibuzul. Tot aici vor exista rasteluri pentru biciclete, stație de taxi, precum și acces pietonal la viitorul parc de lângă Expo Transilvania.
O altă soluție importantă pentru mulți dintre cei care urmează să locuiască aici este proximitatea față de casă a multor puncte de interes. Ansamblul imobiliar dezvoltat de Prime Kapital va include hipermarketuri și supermarketuri, numeroase magazine mici și spații de servicii, clădiri de birouri unde clujenii pot lucra, spații de joacă pentru copii și zone unde adulții pot socializa. Astfel, o parte importantă a drumurilor parcurse „prin oraș” pot fi eliminate, dacă oamenii au în zona lor tot ce au nevoie, la mică distanță de mers pe jos.
Proiectul se încadrează în cadrul conceptului de „cartier de 15 minute”. Asta nu înseamnă că este în vreun fel descurajată deținerea de mașini individuale. Înseamnă doar că timpul personal și poluarea pot fi reduse semnificativ, dacă cei care doresc să se deplaseze pe jos sau cu bicicleta o pot face, fiindcă au atât infrastructura necesară cât și obiectivele dorite în apropiere.
Compania Prime Kapital a livrat anul trecut proiectul rezidențial Marmura Residence, în București, și are în diferite faze de dezvoltare alte 3 proiecte imobiliare (în București, Avalon Estate – proiect rezidențial cu parc propriu, în Ploiești Pleiades Residence – proiect de regenerare urbană și în Iași, Silk District – un amplu proiect mixed-use de regenerare urbană).