Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autotren aflat pe centura Vâlcele–Apahida.
Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 06.40, iar la fața locului au fost trimise de urgență două autospeciale de stingere, precum și un echipaj SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la capul tractor al autotrenului, fiind însoțit de degajări mari de fum. Autotrenul transporta material lemnos.
Din fericire, conducătorul auto a reușit să se autoevacueze înainte de sosirea pompierilor și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Intervenția rapidă a echipajelor a făcut ca incendiul să fie stins în limitele găsite, fără a se extinde și la alte componente ale vehiculului sau la încărcătură. Potrivit primelor cercetări, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost o defecțiune electrică.
Evenimentul nu s-a soldat cu victime, însă a creat temporar dificultăți de trafic în zonă, până la finalizarea intervenției pompierilor.

