Consiliul Județean Cluj a finalizat asfaltarea sectorului de drum județean situat între localitățile Apahida şi Morişti.
Lucrările au vizat un sector în lungime de 3,6 kilometri al drumului județean 161A și fac parte dintr-un amplu program de lucrări de întreținere ce vizează un tronson cu o lungime totală de peste 22 de kilometri, situat între pozițiile kilometrice 0+000 şi 22+610.
„Finalizarea acestor lucrări va contribui, cu certitudine, la asigurarea unei circulații normale și, în acest fel, la stimularea dezvoltării economico-sociale a întregii zone, cunoscute mai ales pentru lacurile și bazinele cu apă sărată de la Băile Cojocna folosite în scopuri terapeutice”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
Odată finalizată asfaltarea tronsonului Apahida – Morişti, lucrările de întreţinere continuă pe restul sectorului de drum, pe direcţia Cojocna – Iuriu de Câmpie. Acestea constau în tratarea burduşirilor, realizarea şi completarea de acostamente, precum şi cosirea vegetaţiei din vecinătatea căii de rulare.
În acest context, Consiliul Județean reamintește faptul că pe drumul județean DJ 161A, pe tronsonul Iuriu de Câmpie – Ceanu Mare, au demarat şi se află în plină desfășurare lucrările de reabilitare și modernizare din cadrul unui proiect care vizează un tronson cu o lungime de 7,19 kilometri, situat între pozițiile kilometrice 22+610 şi 29+800.