Dosar penal pentru doi dezmireni care au bătut un cal

Un locuitor revoltat al Apahidei a filmat doi indivizi care au bătut un cal. Deși a sunat la poliția din comună, i s-a spus că nu se poate interveni, pentru că nu ar fi un caz grav.

Poftim civilizație! Am sunat la 112, mi-au zis ca voi fi contactata de poliția din comună. Am primit răspuns de la poliția din Apahida, mi-au spus ca nu este un caz atât de grav în cat sa suni la 112. Oarecum i-am deranjat”, afirmă acesta într-o postare.

Poliția Cluj s-a sesizat însă și a întocmit un dosar penal pentru cei doi:

La data de 12 februarie a.c., în jurul orei 11.40, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida au fost sesizați cu privire la faptul că pe o stradă din localitatea Dezmir, doi bărbați ar fi agresat un cal. În baza aspectelor sesizate, polițiștii au demarat verificări, fiind întocmit un dosar penal ce vizează infracțiunea de ranire cu intenție a animalelor, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 205/2004. Cauza a fost preluată de Biroul pentru Protecția Animalelor, în vederea continuării cercetărilor și luării măsurilor legale.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu