Grigore Fati, primarul comunei Apahida, a anunțat pe o rețea de socializare că în localitățile Dezmir și Sânnicoară vor fi demarate săptămâna viitoare acțiuni de igienizare a spațiilor publice.
„Intenționăm să acționăm de săptămâna viitoare în Sânnicoară și Dezmir, la solicitările cetățenilor pentru igienizarea celor două localități, acțiuni care se vor numi ,,Dezmirul curat “ și ,,Sânnicoară curat”, a transmis primarul.
O astfel de acțiune a fost demarată în localitatea Apahida la sfârșitul săptămânii trecute. Astfel au fost ridicate deșeurile, parcul și zona centrală au fost curățate, băncile degradate au fost reparate, iar copacii și bordurile au foat vopsite.