Candidații PRO România Cluj își informează comunitățile din care provin despre măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus


Începând din această săptămână, candidații PRO România la primăriile din județ desfășoară acțiuni de informare, online și telefonic, în comunitățile de care aparțin, cu privire la măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

Este vorba atât despre noii candidați din: Iclod – Ilie Oprea, Cășeiu – Radu Ioan Purdea, Aghireșu – Sebastian Hoza, Gârbău – Teodor Roșa, Ceanu Mare – Alexandru Nicolae Cuc, Beliș – Dorin Han, Panticeu – Gavril Gădălean, Baciu – Viorel Sîrca, Mica – Mirela Sabo, cât și despre candidații validați până acum: Paul Sever Groza – Așchileu, Ardelean Ilea – Râșca, Amalia Dinu – Ciurila, Paul Toșa – Mănăstireni, Horațiu Vasile Boncea – Bonțida, Veronica Dana Apetean – Căianu, Răducu Buliga – Negreni, Petru Toadere – Călățele, Viorel-Dan Negrea – Măguri Răcătău, Iovian Bretea – Ploscoș, Mircea Roșca – Cornești, Ioana Maria Brudașcă – Cojocna, Nicoleta Velea – Chinteni, Teodor Șomlea – Frata, Mircea Irimie – Turda, Cozmin Sașa – Câmpia Turzii, Vasile Revnic – Dej, Marton Horvath – Mociu, Ionuț Aldea – Aluniș, Ileana Ghiran – Unguraș, Vasile Grec – Băișoara, Virgil Sașa – Tritenii de Jos, Ioan Mihai Sükösd – Mihai Viteazu, Radu Fărcaș – Florești, Ștefan Cristian Miron – Gilău și Adrian Morariu – Poieni.

Organizația județeană a partidului PRO România a decis să acționeze în sprijinul unei mai bune informări a populației din mediul rural referitor la o conduită preventivă care ar trebui adoptată de către fiecare cetățean în scopul reducerii riscului de răspândire a virusului COVID-19. Astfel, a pregătit materiale de informare, bazate pe informații din sursele oficiale puse la dispoziție de către Grupul de Comunicare Strategică, pe care le-a distribuit prin mijloacele proprii de comunicare (email, social media, site, grupuri de Whatsapp), urmând ca șefii de organizații și candidații din mediul rural să le comunice mai departe, telefonic sau online, în comunitățile din care provin.

De asemenea, partidul PRO România Cluj monitorizează acțiunile întreprinse de autoritățile locale și de la nivelul județului Cluj și oferă periodic recomandări, face apel la solidaritate și responsabilitate socială, oferă consultanță și informații de specialitate, dorind să participe astfel la efortul colectiv necesar pentru a preveni răspândirea explozivă a coronavirusului în județ.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close