Un tânăr din Apahida susține că a fost agresat fizic și verbal în fața unui bar din Apahida, scrie Gazeta de Cluj. Incidentul a avut loc duminică, 3 iulie, însă a fost raportat la poliție abia la sfârșitul săptămânii trecute.
Potrivit declarațiilor tânărului în vârstă de 16 ani, un alt tânăr, domiciliat tot în Apahida, l-ar fi atacat din senin și i-ar fi rupt maxilarul în două locuri. În urma agresiunii acesta a suferit o intervenție chirurgicală la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială, unde a fost internat pentru trei zile.
O plângere în acest sens a fost depusă la Secția 2 de Poliție Rurală Apahida. Oamenii legii au declarat pentru sursa citată că „a fost depusă o plângere sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe. Un minor de 16 ani a reclamat faptul că a fost agresat duminică seara de un tânăr, pe fondul unui conflict spontan. Poliția a stabilit că este vorba despre un tânăr de 23 de ani din Apahida, față de care vor fi luate măsurile legale.”