Patinoarul se va deschide și în acest an în Apahida. Vezi ce prețuri au fost stabilite

Comuna Apahida va beneficia de un patinoar artificial și în acest an. Autoritățile au anunțat că lucrările de montare au început deja și speră ca acesta să devină funcțional de la 1 decembrie. Primarul Grigore Fati ne-a declarat că patinoarul va fi amplasat tot în curtea Liceului „Ștefan Pascu” din Apahida, pe terenul de handbal. Contractul a fost deja semnat cu firm Suisse Trail din Brașov, fără a mai fi nevoie de o licitație. Prețurile vor rămâne la nivelul celor de anul trecut. Astfel, taxele de intrare pe patinoar vor fi de 10 lei…

Se sistează gazul în Apahida. Vezi pe ce străzi

CPL Concordia anunță întreruperea furnizării gazelor naturale pe câteva străzi din Apahida, din cauza efectuării unor lucrări la rețea. Astfel, luni, 21 noiembrie, vor rămâne fără gaz următoarele străzi: str. Nouă, str. Pietroasa. De asemenea, marți, 22 noiembrie, va rămâne fără gaz strada Cojocnei (între nr. 9 – 23 – 20A – 8 – 12). Întreruperile vor fi efectuate între orele 09:00 și 16:00. Pentru a preîntâmpina orice accident, localnicii trebuie să fie conștienți de următoarele: în ziua mai sus menționată, trebuie să închidă toate robinetele aferente aparatelor de utilizare a gazelor naturale. Dacă…

Noi medalii obținute de clubul Scorpion Apahida

Sportivii Scorpion Apahida au urcat din nou pe podium – de această dată în cadrul Cupei Oltenia. Competiția a avut loc ieri, 12 noiembrie, în localitatea Slatina jud.Olt. Toți cei cinci sportivi cu care clubul apahidean a participat la concurs au reușit să obțină câte o medalie: locul I: Popan Valentino, locul II: Coroian Daria,Bucur Andrei şi Domşa Richard, locul III: Bucur Mihai. „Pe această cale dorim să aducem mulțumiri susţinătorului principal Primăria și Consiliul Local Apahida pentru sprijinul financiar acordat şi presei locale care ne este alături de fiecare dată”, au transmis antrenorii clubului.

Vezi ce lucrări au fost efectuate în această lună în comuna Apahida

Lucrările de modernizare a comunei Apahida continuă. Autoritățile locale au dat publicității o listă în care sunt incluse lucrările care au fost efectuate în luna noiembrie. Astfel, în această primă jumătate a lunii mai multe străzi au fost reabilitate, zonele cu probleme au fost curățate, iar pe unele străzi a fost aprins iluminatul public. Lista proiectelor efectuate a fost postată de primarul Grigore Fati pe pagina sa de pe o rețea de socializare și include următoarele: turnare beton stabilizant strada Pietroasa ,sat Dezmir igienizare si spalare zona de la Podul…

Primăria Apahida angajează

Conducerea Primăriei Apahida anunță organizarea unui concurs în vederea ocupării postului de șofer din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Apahida. Contractul va fi încheiat pe o perioadă determinată. Concursul cuprinde două probe: probă scrisă și interviu. Proba scrisă se va desfășura în data de 29 noiembrie, începând cu ora 10:00, la sediul primăriei. Interviul va avea loc în ziua de 2 decembrie, tot de la ora 10:00, în aceeași locație. Persoanele interesate să aplice pentru acest post trebuie să depună dosarele la sediul primăriei (compartimetul de resurse umane) până cel…

Accident pe centura Apahida

Două mașini au intrat în coliziune pe centura Apahida. Accidentul rutier s-a petrecut din cauza nepăstrării distanței corespunzătore, scrie gherlainfo.ro. Conform declarațiilor martorilor, un autoturism a intrat în autocamionul care circula regulamentar în fața sa. În urma impactului, mai bine de un sfert din mașină a intrat sub autocamion. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, fiind înregistrate doar pagube materiale. Cercetările în acest caz continuă pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs accidentul.

Toți pensionarii vor beneficia de transport gratuit în 2017 pe liniile din Apahida, Cluj-Napoca și Florești

Compania de Transport Public Cluj anunță că începând cu anul viitor, toți pensionarii vor beneficia de transport gratuit pe liniile din Apahida, Cluj-Napoca și Florești, scrie Monitorul de Cluj. „Toate persoanele vârstnice şi pensionarii cu domiciliul stabil în municipiul Cluj-Napoca, cu vârsta peste 70 de ani, indiferent de veniturile lunare sau cuantumurile înregistrate pe cuponul de pensie, precum şi persoanele vârstnice şi pensionarii cu vârsta sub 70 de ani, cu veniturile lunare sau cuantumurile înregistrate pe cuponul de pensie sub 1.300 lei, beneficiază de gratuitate la transportul în comun pe…

Sportivii Scorpion Apahida au obținut 25 de medalii la Cupa Armenopolis

Cea de-a doua ediție a Cupei Armenopolis la Taekwondo WTF s-a desfășurat ieri, 5 noiembrie, la Gherla, unde au participat aproximativ 150 de sportivi din toată țara. Competiția a fost alcătuită din două probe: kyorugi (luptă) și speed kick (proba de viteză) La concurs au luat parte și sportivii clubului Scorpion Apahida. Cei 22 de sportivi cu care clubul a participat au reușit să obțină 25 de medalii – 7 medalii de aur, 8 medalii de argint și 10 medalii de bronz. În urma acestor rezultate, echipa Scorpion Apahida s-a clasat pe locul trei în…

Accident grav în Corpadea. Cinci persoane au fost rănite

Un grav accident de circulație s-a produs pe raza localității Corpadea din comuna Apahida. Trei autoturisme s-au ciocnit violent. Pe lângă pagubele materiale însemnate, cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Accidentul a avut loc ieri, în jurul amiezii. Din cauza neatenției unuia dintre șoferi, care a încercat să facă o depășire neregulamentară, cele trei mașini au intrat în coliziune. Impactul a fost destul de puternic având în vedere că una dintre mașini a fost proiectată în șanțul de pe marginea drumului. „Un tânăr de 20 de ani, din…

Primăria Apahida scoate la licitație proiectul care prevede construirea de stații pentru călători

Conducerea Primăriei Apahida anunță scoterea la licitație a proiectului ,,Construcția de stații călători, semnalizare și semaforizare pe traseul DN1 C și înființare treceri de pietoni în localitatea Apahida, județul Cluj” până în data de 17 noiembrie a.c. Proiectul a fost atasat prima data (nr.a. pe e-licitatie.ro) in 21.09.2016 , cu prelungire de termen pana la data de 17.10.2016, dar din cauza faptului ca proiectul nu a fost ofertat nu s-a adjudecat . Invitatia de participare este procedura simplificata intr-o singura etapa, criteriul de evaluare este pretul cel mai scazut ,, online”,…