Reprezentanții primăriei Apahida anunță că a fost hotărâtă delimitarea și numerotarea secțiilor de votare din comună, la alegerile locale care vor avea loc la începutul lunii iunie.
Astfel, în localitatea Apahida vor fi amenajate 4 secții de votare (la Sala de sport din cadrul Liceului Tehnologic „Ștefan Pașcu”, strada Libetății, nr. 114) și câte una în Sânnicoară (Școala Gimnazială Sânnicoară, strada Școlii, nr. 50), Dezmir (la sediul Primăriei din Dezmir, strada Viilor, nr. 15), Pata (la sediul Primăriei din Pata, strada George Coșbuc, nr. 88), Corpadea (la Căminul Cultural Corpadea, strada Crișan, nr. 8) și Câmpenești ( la sediul Sector Piscicola Câmpenești, strada Salcâmilor, nr. 148).
Prin ordinul nr. 107/23.03.2016, emis de către Prefectul Județului Cluj, circumscripția electorală Apahida are numarul 10.