Pe data de 26 martie, polițiștii din Apahida au dispus reținerea unui bărbat de 39 de ani, din comună, cercetat pentru comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat.
Anchetatorii spun că în 19 martie, după miezul nopții în jurul orei 00.30, bărbatul ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil situat în comuna Apahida, iar ulterior ar fi intrat în interiorul a două garaje neasigurate din respectiva locație, fără a sustrage bunuri.
De asemenea, bărbatul ar fi încercat să pătrundă și în imobil, însă ușa de acces era asigurată, în locuința aflându-se o vârstnică.
Din cercetări a rezultat că în cursul aceleiași nopți, bărbatul ar fi verificat mai multe porți de acces în curți situate în acea zonă, precum și autoturisme aflate parcate pe stradă, toate fiind însă închise.
Bărbatul se afla sub control judiciar în altă cauză penală.
Acesta a fost reținut și urmează să fie prezentat instanței, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.