Investiție de 5 milioane de lei pentru alimentarea cu apă în Dezmir. Sistemul modern urmează să fie pus în funcțiune

Primăria comunei Apahida a finalizat lucrările de modernizare și extindere a sistemului de alimentare cu apă potabilă din localitatea Dezmir, în urma unei finanțări de 5 milioane de lei alocate din fondul de rezervă al Consiliului Județean Cluj. Investiția are ca scop rezolvarea problemelor legate de debit și presiune, în contextul dezvoltării accelerate a zonei. Proiectul a vizat construirea unui rezervor de înmagazinare a apei cu o capacitate de 500 de metri cubi, precum și realizarea unei rețele de distribuție de aproximativ 4,8 kilometri, conectată la sistemul existent. Pentru asigurarea…

Parcul Central din comună, închis temporar pentru îndepărtarea arborilor periculoși

Parcul Central din Apahida a fost închis temporar pentru public, ca urmare a unor lucrări de tăiere a arborilor bătrâni care prezintă risc major de prăbușire, au anunțat reprezentanții Primăriei. Decizia a fost luată după o evaluare realizată de specialiști, în urma căreia s-a constatat că o parte dintre arbori sunt afectați de degradări avansate și probleme structurale. Potrivit administrației locale, îndepărtarea acestora este necesară pentru prevenirea unor incidente. Autoritățile subliniază că măsura are un caracter strict preventiv, siguranța cetățenilor fiind prioritară. Lucrările fac parte dintr-un proces mai amplu de…

Trafic restricționat pe strada Liliacului, pentru lucrări la sistemul de scurgere

Primăria comunei Apahida anunță restricționarea temporară a circulației rutiere pe strada Liliacului, în zona accesului din strada Tudor Vladimirescu, ca urmare a unor lucrări de infrastructură programate în perioada următoare. Potrivit administrației locale, intervențiile vizează lucrări de intubare a rigolei existente, menite să îmbunătățească sistemul de colectare și evacuare a apelor pluviale. Traficul va fi afectat în următoarele intervale: Joi, 12 februarie 2026 – între orele 09:00–12:00 și 13:00–17:00 Vineri, 13 februarie 2026 – între orele 09:00–12:00 și 13:00–17:00 Luni, 16 februarie 2026 – între orele 09:00–12:00 și 13:00–17:00 Marți,…

Acțiune a polițiștilor în Apahida, Cojocna și Feleacu: infracțiuni rutiere depistate și amenzi de peste 4.000 de lei

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida au desfășurat, în data de 7 februarie, o acțiune de amploare în localitățile Apahida, Cojocna și Feleacu, pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței rutiere. Activitățile s-au desfășurat în intervalul orar 09.00–17.00 și au vizat verificarea respectării legislației privind circulația pe drumurile publice, precum și descurajarea comportamentelor periculoase în trafic. În cadrul controalelor, polițiștii au legitimat 70 de persoane și au verificat 40 de autovehicule, fiind efectuate și testări cu aparatul etilotest. În urma acțiunii, oamenii legii au constatat patru infracțiuni la regimul rutier:…

Noua clădire RAR din Apahida, un reper național pentru servicii publice moderne

Cristina Belce a participat la recepția noii clădiri a Registrului Auto Român din Apahida, un proiect de amploare care marchează un pas important în modernizarea serviciilor publice din județul Cluj. Investiția, în valoare de 37.542.912,83 lei (fără TVA), transformă noul sediu într-cea mai modernă reprezentanță RAR din România. „Am participat la recepția noii clădiri RAR din Apahida – o investiție în valoare de 37.542.912,83 lei (fără TVA), care devine cea mai modernă reprezentanță RAR din România”, a declarat Cristina Belce, subliniind importanța strategică a acestui obiectiv. Noua clădire este dotată…