Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o stivă de cauciucuri dintr-o gospodărie situată în localitatea Câmpenești, comuna Apahida, anunță ISU Cluj. La fața locului au ajuns două autospeciale pentru stingerea incendiilor și, preventiv, un echipaj SMURD. Echipajele operative au localizat flăcările, astfel încât nu există pericol de extindere, se lucrează pentru lichidarea tuturor focarelor.
Lună: iunie 2024
Două mașini s-au ciocnit la Gădălin
Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Jucu au intervenit în această seară la un accident rutier petrecut la intrarea în localitatea Gădălin, comuna Jucu, anunță ISU Cluj. La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, unde au găsit două autoturisme avariate, dintre care unul ieșit în afara părții carosabile cu un bărbat încarcerat în acesta. Pompierii au acționat cu echipamentele speciale pentru asigurarea accesului la victimă și extragere fără agravarea leziunilor suferite. Conform primei evaluări aceasta era în stare…
Cum se poate vizita Castelul Bánffy din Răscruci?
Reunit în ședință ordinară, joi, 27 iunie a.c., Consiliul Județean Cluj a aprobat Regulamentul de acces și vizitare a obiectivului turistic „Ansamblu monument istoric Castel Bánffy, sat Răscruci, comuna Bonțida”. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Odată restaurată și conservată, această perlă arhitectonică a Clujului și a întregii Transilvanii trebuie redată comunității, tuturor celor care doresc să îi treacă pragul. Tocmai de aceea am aprobat acest regulament, pentru a asigura o optimă funcționare, exploatare și punere în valoare a acestui obiectiv de interes major.” Astfel, regulamentul de acces și vizitare…
Începe dezinsecția în comună
Miercuri, 26 iunie 2023, începe campanie de dezinsecție în comuna Apahida. Produsul utilizat este Solfac Trio EC 140 NF. Acesta este avizat și certificat de Ministerul Sănătății – Comisia Naționala a Produselor Biocide. Autoritățile recomandă cetățenilor să evite expunerea în raza de acțiune a utilajelor, iar apicultorii sunt rugați să își ia măsuri pentru protecția albinelor. Program: – 26.06.2024 – Apahida, Corpadea, Câmpenești, Sub Coasta – 27.06.2024- Sânnicoară, Dezmir, Pata, Bodrog. Programul poate suferi modificări cauzate de condițiile meteorologice.
21 de amenzi date sâmbătă de polițiștii rutieri apahideni
La data 22 iunie a.c. efectivele din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au organizat o acțiune în comunele arondate, în intervalul orar 12.00 – 19.00, în scopul îmbunătățirii nivelului de disciplină rutieră, combaterea indisciplinei atât în rândul conducătorilor auto, cât și a pietonilor, precum și pentru combaterea oricăror fapte antisociale, anunță IPJ Cluj. În acest interval de timp polițiștii legitimat 73 de persoane, au oprit în trafic pentru control 52 de autovehicule și au efectuat peste 30 de testări cu aparatul etilotest. În urma acestor activități au fost constatate…
Bărbat de 60 ani, omorât de tren
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în apropierea străzii Tudor Vladimirescu din comuna Apahida, unde o persoană a fost lovită de tren, anunță ISU Cluj. Ajunse la fața locului, echipajele au găsit victima care prezenta leziuni incompatibile cu viața. Din primele date, este vorba despre un bărbat de aproximativ 60 de ani. La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă.
Bucătăria de vară și hambarul unei case din Valea Caldă au luat foc
Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Mociu au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o bucătărie de vară și un depozit de furaje dintr-o gospodărie situată în localitatea Valea Caldă, comuna Cătina. La fața locului au ajuns o autospecială pentru stingerea incendiilor și, preventiv, un echipaj SMURD, unde au găsit cele două anexe cuprinse de flăcări, cu pericol de extindere la casa din apropiere. Echipajul operativ a acționat mai bine de o oră pentru lichidarea flăcărilor, fiind evitată propagarea acestora mai departe de limitele în care au fost…
Cisternă răsturnată pe centura Vâlcele-Apahida
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au fost solicitați în cursul nopții trecute să intervină la un accident rutier petrecut pe centura Vâlcele-Apahida, anunță ISU Cluj. La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, unde au găsit o cisternă, încărcată cu bitum, răsturnată în afara părții carosabile. Conducătorul acesteia, respectiv o femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani, era ieșită din cabină. Acesta a fost consultată de către echipajul SAJ și a fost transportată la spital pentru investigații…
Șofer apahidean prins alcoolizat la ceas de seară
La data de 14 iunie a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au oprit în trafic pentru verificări un tânăr de 28 de ani, din comuna Apahida, care se deplasa cu un autoturism pe DJ 105 S, anunță IPJ Cluj. La testarea cu aparatul etilotest a fost înregistrată alcoolemia de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior tânărul fiind transportat la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul…
Autoritățile intervin după ploaia torențială la care canalizarea n-a făcut față
Se intervine în urma averselor torentiale de ploaie in zona Criseni- Dezmir și str Aviator Firuta Somesfalean -Sannicoara. Efectivele ISU Cluj Napoca evacueaza apele din zona str. Traian Darjan. Gospodărirea Locala este in zona cu un buldoexcavator și o motopompa , în zona sunt echipe ale Companiei de Apa Somes SA. Intervenții cu angajații Gospodăririi locale pe str T Darjan urcare cimitir și intersecție str T Darjan cu str Elicei. Decolmatare șanț str. Criseni – Dezmir. Curățare parte carosabila str. Tausor intersecție str Labului -Dezmir, aluviuni averse torentiale.