Lucrările de modernizare a străzii Ghioceilor din localitatea Dezmir, comuna Apahida, avansează, proiectul ajungând în etapa în care se execută lucrări de asfaltare și amenajare a infrastructurii rutiere.
Potrivit unui anunț publicat de Primăria comunei Apahida, în teren au fost realizate intervenții pentru modernizarea carosabilului și amenajarea elementelor adiacente drumului, obiectivul fiind creșterea siguranței și a confortului pentru toți participanții la trafic.
Imaginile prezentate de administrația locală surprind stadiul actual al lucrărilor și progresul înregistrat până în acest moment. Reprezentanții Primăriei anunță că vor reveni periodic cu informații despre evoluția proiectului și etapele următoare.
Investiție finanțată din fonduri europene
Proiectul beneficiază de finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, prin Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADR Nord-Vest), din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) al Uniunii Europene.
Conform datelor comunicate de administrația locală, valoarea totală a contractului este de 99.564.746,39 lei, iar valoarea totală eligibilă a proiectului se ridică la 88.600.665,08 lei.
Din această sumă:
- 75.310.565,32 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională;
- 11.518.086,44 lei reprezintă finanțare nerambursabilă de la bugetul național.
Modernizarea străzii Ghioceilor face parte din investițiile menite să îmbunătățească infrastructura rutieră din comuna Apahida și condițiile de deplasare pentru locuitorii din Dezmir.

