Prins la volan fără permis și cu 1,26 mg/l alcool în aerul expirat, în Bărăi. Șoferul ar fi refuzat recoltarea probelor

Un bărbat de 44 de ani, din comuna Căianu, a fost reținut pentru 24 de ore după ce polițiștii l-ar fi depistat la volanul unui autoturism, deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, testarea cu aparatul etilotest ar fi indicat o valoare de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 17 septembrie, în jurul orei 21:40, în localitatea Bărăi. Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida efectuau serviciul de patrulare pe DJ 161K când au observat un autoturism care, la vederea autospecialei de poliție, ar fi oprit și ar fi efectuat o manevră de mers înapoi.

Oamenii legii s-au deplasat în direcția autoturismului și au identificat la volan un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Căianu.

Valoare ridicată indicată de etilotest

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, întrucât acesta ar fi emanat halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul indicat a fost de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii i-au solicitat bărbatului să fie transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi refuzat.

A fost reținut pentru 24 de ore

În urma celor constatate, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore. Bărbatul a fost introdus într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.

Poliția reamintește că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.

Distribuie articolul

Leave a Comment