Locuitorii comunei Apahida pot depune din nou documentațiile pentru emiterea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire sau desființare. Primăria anunță reluarea procedurilor, după perioada de adaptare la noile prevederi ale Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (CATUC).
Formulare actualizate pentru solicitări
Primăria comunei Apahida informează cetățenii că a fost reluată preluarea documentațiilor pentru emiterea certificatelor de urbanism, precum și a autorizațiilor de construire și desființare.
Solicitanții trebuie să utilizeze formularele actualizate, puse la dispoziție de administrația locală pe pagina oficială a instituției, în secțiunea Urbanism – Formulare/cereri tip.
Formularele pot fi accesate aici: Formulare tip urbanism – Primăria Apahida.
Dosarele trebuie pregătite conform noilor reguli
Reprezentanții Primăriei Apahida recomandă cetățenilor să aleagă formularul corespunzător tipului de solicitare și să consulte lista documentelor necesare pentru depunerea unui dosar complet.
Reluarea activității vine după o perioadă în care Compartimentul Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Cadastru a desfășurat demersuri pentru adaptarea procedurilor, formularelor și circuitului documentelor la noul cadru legislativ.
În perioada de tranziție, depunerea cererilor noi pentru certificate de urbanism și autorizații de construire a fost temporar suspendată. Documentele destinate completării dosarelor deja înregistrate au continuat să fie preluate.
Prin reluarea înregistrării solicitărilor și actualizarea formularelor, administrația locală urmărește să asigure desfășurarea activității în conformitate cu prevederile CATUC și să ofere cetățenilor informații și proceduri cât mai clare.
Primăria Apahida le mulțumește locuitorilor pentru înțelegerea și răbdarea manifestate în această perioadă de tranziție legislativă.
