Primăria comunei Apahida a finalizat lucrările de modernizare și extindere a sistemului de alimentare cu apă potabilă din localitatea Dezmir, în urma unei finanțări de 5 milioane de lei alocate din fondul de rezervă al Consiliului Județean Cluj. Investiția are ca scop rezolvarea problemelor legate de debit și presiune, în contextul dezvoltării accelerate a zonei.
Proiectul a vizat construirea unui rezervor de înmagazinare a apei cu o capacitate de 500 de metri cubi, precum și realizarea unei rețele de distribuție de aproximativ 4,8 kilometri, conectată la sistemul existent. Pentru asigurarea unui flux constant, a fost instalată și o stație de pompare modernă, complet echipată și automatizată, dotată cu sistem de monitorizare SCADA.
Lucrările au inclus și o intervenție tehnică complexă, respectiv subtraversarea unei linii de cale ferată și a drumului național din zonă.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a subliniat importanța investiției, precizând că aceasta a fost realizată în colaborare cu Primăria Apahida și Compania de Apă Someș. „Este o investiție importantă pe care am finanțat-o din fondul de rezervă și care va rezolva o problemă majoră din localitatea Dezmir. Am decis să intervenim pentru a soluționa definitiv această situație și pentru a contribui la creșterea calității vieții pentru mii de clujeni din zonă”, a declarat acesta.
Modernizarea infrastructurii de apă va îmbunătăți funcționarea sistemului edilitar nu doar în Dezmir, ci și în localitatea Sânnicoară, unde rețeaua existentă a devenit subdimensionată pe fondul dezvoltării imobiliare din ultimii ani.
Investiția urmează să fie recepționată și pusă în funcțiune în perioada imediat următoare, după finalizarea testelor tehnice realizate de Compania de Apă Someș.









