Compania de Transport Public Cluj a anunțat modificări în ceea ce privește orarul de funcționare a autobuzului M41, care face legătura între Câmpenești și Municipiul Cluj-Napoca. Noul orar a intrat în vigoare începand cu data de 22 iunie a.c. Modificarea a fost efectuată din cauza intrării în vacanță a elevilor.
Lună: iunie 2017
Lucrări de întreţinere pe drumul judeţean DJ 161A Apahida – Cojocna
Consiliul Judeţean Cluj anunţă cetăţenii din zonă, participanţii la trafic şi turiştii asupra faptului că, pe drumul judeţean DJ 161A Apahida – Cojocna, de la poziţia kilometrică 0+000 la 12+000, se desfăşoară ample lucrări de întreţinere a carosabilului. Lucrările constau în frezarea asfaltului, plombări cu asfalt şi burduşiri. În această fază, acestea au fost executate pe un sector în lungime de aproximativ 9,5 kilometri, de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 9+500, acestea continuând până la finalizarea întregului tronson de drum vizat. „Decizia de a realiza aceste lucrări de întreţinere…
23 de proiecte vor fi dezbătute în cadrul noii ședințe a Consiliului Local Apahida
Consiliul Local Apahida se va întruni în cadrul unei noi ședințe. Aceasta va avea loc în data de 29 iunie a.c., începând cu ora 15:00, în Sala Mare de Ședințe a Casei de Cultură Apahida. Consilierii locali vor dezbate 23 de proiecte legate de vânzarea unor terenuri, adoptarea unor Planuri Urbanistice și rectificarea bugetului pentru anul 2017.
Acțiuni de dezinsecție în comuna Apahida
Conducerea Primăriei Apahida anunță că, în perioada 23- 30 iunie, începând de la ora 23:00, vor fi desfășurate noi acțiuni de dezinsecție (combaterea ţânţarilor și muştelor). Sunt vizate următoarele locații: Apahida-Str. Libertatii,Str Someş, Str Pietroasa si străzile adiacente, Str Republicii, Str. Parcului, Str. Decebal, Str. Horea,Str.Crisan, Str.Tudor Vladimirescu,Str.Eroii Pascu si toate străzile adiacente acestora. Sannicoara-Str.lMai,Scolii,Campia Tineretului G.Enescu Triaj, Gradinarilor,etc. Sub Coasta, Câmpeneşti – Zona lacurilor si a Văii Campenestiului .Dezmir Str. Criseni, Tausor, Dealului,Viilor, si toate străzile adiacente. Pata, Corpadea. „Rugam toti cetăţenii care locuiesc in zonele ce vor fi…
Se lucrează simultan în Apahida, Dezmir, Sânnicoară, Câmpenești și Corpadea
Lucrările de modernizare a comunei Apahida continuă. Zilele acestea se desfășoară mai multe acțiuni menite să reabiliteze zonele cu probleme din satele Apahida, Dezmir, Sânnicoară, Câmpenești și Corpadea. Reprezentanții Primăriei Apahida au postat pe o rețea de socializare imagini cu stadiul lucrărilor efectuate în cele 5 localități: decolmatare șanț în Corpadea; modernizare strada Feroviarilor, Sânnicoară. În primă fază, are loc stabilizarea cu pietre; decolmatarea canalului de colectare a apelor pluviale Dărăuș, Apahida; decolmatarea canalului de colectare a apelor pluviale, la intrarea spre Câmpenești; turnarea rigolelor betonate și facilizarea accesului spre curți,…
Noi întreruperi ale apei în Corpadea
Compania de Apă Someș anunță noi întreruperi ale apei în localitatea Corpadea. Anunțul este valabil pentru data de 15 iunie, în intervalul 09:00-16:00. Întreruperea este cauzată de efectuarea unor lucrări de reparație la rezervoare.
Cupa Rotary Cetățuie la pescuit sportiv va debuta mâine în Jucu
Cea de-a X-a ediție a Cupei Rotary Cetățuie la pescuit sportiv va debuta mâine, 9 iunie, în localitatea clujeană Jucu. Competiția se va desfășura în intervalul 9 -11 iunie și, anul acesta, vine cu o noutate: va exista și o manșă pentru juniori. Evenimentul este organizat de către Rotary Club Cluj-Napoca/Cetățuie.
Se întrerupe apa în Corpadea
Compania de Apă Someș informează că în data de 8 iunie, între orele 09:00 și 16:00, se va întrerupe apa în localitatea Corpadea. Întreruperea este cauzată de efectuarea unor lucrări de reparație la rezervoare.
Anunț privind eliberarea cărţii de identitate în Apahida
Primarul Grigore Fati informează că în data de 15.06.2017, începând cu ora 09:30, se vor prelua documentele necesare în vederea eliberării cărţii de identitate la sediul Primăriei Apahida – Casa de Căsătorii. Documente necesare: actul de identitate certificat de naştere original şi copie certificat de căsătorie original şi copie hotărâre de divorţ definitivă şi irevocabilă original şi copie certificat de deces al soţului/soţiei decedat/decedate original şi copie certificate de naştere ale copiilor cu vârstă mai mică de 14 ani original şi copie document privind dovada domiciliului (adeverinţă Registrul Agricol primărie) 7…
Vezi ce proiecte a implementat primarul Grigore Fati la un an de la câștigarea alegerilor
Ieri s-a împlinit un an de când Gigore Fati a câștigat alegerile pentru funcția de primar al comunei Apahida. În tot acest timp, edilul apahidean a reușit să ducă la îndeplinire câteva din promisunile pe care le-a făcut în campania electorală. Printre proiecte implementate în acest an se numără: lucrări de reabilitare și modernizare pe mai multe drumuri din comună, lucrari introducere iluminat public și canalizare pe unele străzi din comună, modernizarea stațiilor de autobuz, demararea lucărilor pentru construirea unei noi grădinițe în Apahida, semnalizare la trecerile de pietoni deja…