Astăzi, 5 octombrie a.c., în jurul orei 13.50, a fost raportat un eveniment rutier în comuna Apahida, soldat cu pagube materiale, transmite IPJ Cluj. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, un bărbat, de 50 de ani, cetățean străin, care conducea un ansamblu de vehicule dinspre centura Vâlcele – Apahida, la pătrunderea în intersecția cu DN1C – E576, prevăzută cu sens giratoriu, s-a răsturnat pe partea carosabilă. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care…