Super investiție în Sânnicoară: Moldovan își face fabrică de 16,8 mi­lioane de euro

Moldovan Carmangerie, cel mai mare producător și comerciant local de produse din carne, va investi circa 16,8 mi­lioane de euro într-o nouă unitate de producţie în satul Sânnicoară, comuna Apahida. Din acestea, 7 milioane de euro sunt fonduri europene, pe care firma le va atrage. „Este o investiţie într-o nouă infrastructură de producţie integrată cu un depozit logistic complet automat. Nu vom mai dezvolta partea de mezeluri fiert-afumate pentru că obiceiurile se schimbă. Această unitate de producţie este gândită cu totul diferit, vom face mai mult semipreparate precum burgeri, rulade,…

Două șosele apropiate de Apahida vor fi reparate

Consiliul Județean Cluj a încheiat două noi contracte de lucrări de întreținere care vizează sectoare de drum în lungime însumată de 27,045 kilometri, situate pe două drumuri județene. Acestea au drept principal scop îmbunătățirea condițiilor de circulație și oferirea unei siguranțe rutiere sporite. Contractele încheiate vizează următoarele drumuri județene: DJ 161K Bărăi – Mureșenii de Câmpie – Chiriș, de la km 0+000 la km 20+120; DJ 161Z Petea – Legii – Geaca (DJ 109C), de la km 0+000 la km 6+925. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Am ajuns, iată,…

2 răniți după o ciocnire pe șosea în Dezmir

Pompierii clujeni au intervenit, vineri dimineața, la un accident rutier produs la ieșire din localitatea Dezmir. La fața locului au fost alocate o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, unde au găsit un autocamion și un autoturism avariate. Două persoane au fost consultate la fața locului de către echipajul SMURD, fiind ulterior preluate de o ambulanță pentru a fi transportate la spital.