Vești bune pentru micuți: în Dezmir se va construi o creșă nouă

Primăria comunei anunță că licitația pentru construirea unei noi creșe în Dezmir este publicată pe portalul achizițiilor publice din România. Termenul de depunere a ofertelor este 4 aprilie 2024, iar valoarea estimată a achiziției depășește 10 milioane de lei. „Speranța noastră este ca procesul de atribuire să meargă repede și să putem vedea începerea construcției în toamna acestui an. Proiectul este depus pentru finanțare la Agenția Regională Nord-Vest, de unde se poate accesa suma de aproximativ 1,2 milioane de lei din valoarea sa totală”, afirmă primarul Grigore Fati.