Tudor Oros vrea să transforme Apahida într-o comună smart

Candidați din partea PRO România la Consiliul Local Apahida. Cum vedeți dezvoltarea comunei Apahida pentru următorii 5-10 ani și care sunt principalele proiecte pe care le susțineți? Făcând parte din Zona Metropolitană Cluj, comuna Apahida a intrat pe o traiectorie de dezvoltare economică centrată pe o combinație între investiții străine și antreprenoriat local. De la mari parcuri industriale și logistice până la business-uri în domeniul auto și transporturi, producție hârtie și carton, medicamente sau carmangerie, avem în Apahida peste 1700 de agenți economici, cu o cifră de afaceri cumulată de…

Condiții mai bune pentru sport, pescuit și relaxare la Apahida

Primarul comunei Apahida afirmă că s-au făcut lucrări la terenul de fotbal, pentru a oferi dotări mai moderne celor care-l utilizează și că au fost începute proiecte pentru amenajarea lacului de la Câmpenești, atât pentru pescari cât și pentru cetățenii care doresc să-și petreacă timpul liber în natură, la malul apei. „Am înlocuit suprafața de joc a terenului de fotbal din Apahida și am implementat un sistem automat de irigații. De asemenea, am construit o pistă de alergare acoperită cu tartan. În aceste zile lucrăm la stadion la împrejmuirea acestuia,…