Sinucidere la Apahida: o bătrână de 73 de ani s-a aruncat în Someș

Un cadavru a fost descoperit în râul Someș de către o femeie, în zona podului de la ieșirea din comună, înspre Jucu. Aceasta a sunat la numărul de urgență, iar pompierii au scos din apa trupul neînsuflețit, pe care ambulanțierii nu au mai avut cum să-l resusciteze. Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că persoana decedată este o femeie de 73 de ani din Apahida. În urma discuției cu familia acesteia, s-a aflat că ea amenințase de mai multe ori că își va lua viața.

Farmec prezintă Unirea la Feminin – manifestul Gerovital din anul Centenarului, care unește româncele în frumusețe

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, anunță campania de responsabilitate socială corporativă „Unirea la feminin”, dedicată ridicării nivelului de solidaritate, empatie și coeziune în rândul comunității de femei din România. Proiectul de CSR, prin care româncele sunt încurajate să acorde sprijin femeilor din anumite comunități vulnerabile reprezintă o continuare a inițiativelor dedicate publicului feminin și a activităților de implicare socială ale Farmec. În cadrul campaniei de marketing asociate unei cauze sociale “Unirea la feminin”, desfășurată între 1 martie și 1 decembrie 2018,  o parte din valoarea produselor Gerovital achiziționate…

Căminele culturale din Apahida și Pata vor fi modernizate cu bani europeni

Comuna Apahida a primit finanțare europeană pentru „Modernizarea și dotarea căminelor culturale din Apahida și Pata”. Este vorba de o jumătate de milion de euro nerambursabili. Suma a fost acordată prin Măsura 7.6-PNDR – Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural. Scopul investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este de protejare a patrimoniului cultural sau/și realizare a investițiilor pentru conservarea moștenirii de interes local, a așezămintelor monahale inclusiv a modernizării așezămintelor culturale.

S-au semnat contractele de finanțare pentru două proiecte importante ale comunei Apahida

Conducerea Primăriei Apahida informează că, iei, 12 martie, au fost semnate contractele de finanțare pentru două din cele patru proiecte incluse în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală. Este vorba despre proiectele care prevăd: extindere rețelei de canalizare în satele Dezmir, Sânnicoara si Apahida: 4,141,936.00 lei, amenajarea rețelei de canalizare menajeră în localitatea Pata: 12,519,120 lei, Potrivit informațiilor oferite de primarul Grigore Fati, banii vor intra în contul primăriei pe parcurs ce lucrările se vor demara. Asfel, după ce autoritățile locale vor prezenta la București facturile cu cheltuielile aferente acestor proiecte, în…

Se sistează energia electrică în Dezmir

Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice în zona Transilvania Nord anunță, pentru intervalul 12 – 23 martie a.c., întreruperea alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi din localitatea Dezmir. Întreruperea este necesară în vederea efectuării unor lucrări care vor asigura buna funcționare a instalațiilor electrice.

Tânăr rănit grav în urma unui accident produs în Apahida

Un bărbat care nu avea permis de conducere a produs un accident rutier pe raza comunei Apahida, sâmbătă, 10 martie. Incidentul s-a soldat cu rănirea șoferului și avarierea mașinii. Conform primelor cercetări, un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din comuna Căianu, în timp ce conducea autovehiculul pe DN 16, pe raza comunei Apahida, dinspre Cluj-Napoca spre Reghin, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers într-o curbă deosebit de periculoasă. Astfel, a părăsit partea carosabilă, apoi a revenit pe carosabil şi…

Grigore Fati: „Sper ca în două săptămâni să putem demara lucrările la grădinița din Apahida!”

Proiectul „Desființare construcții existente – Construire Grădiniță în comuna Apahida, județul Cluj” este în plină desfășurare. Primarul Grigore Fati susține că în curând se vor demara lucrările de construire, în prezent proiectul aflându-se în faza de obținere a avizelor. „Sper ca în două săptămâni să putem demara lucrările la grădinița din Apahida! Licitația pentru acest proiect a durat aproape un an de zile. Dacă totul decurge bine, lucrările se vor încheia anul viitor”, a declarat edilul apahidean. Reamintim că proiectul prevede construirea unei clădiri de 627,82 mp (în centrul localității, în spatele Băncii…

Învățător din Jucu, cercetat penal pentru că a lovit un elev

Un învățător din comuna clujeană Jucu s-a ales cu dosar penal după ce a lovit un elev. În urma tratamentului abuziv, băiatul în vârstă de 8 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale. „Mama unui minor în vârstă de 8 ani, în clasa a I-a, a depus, în 7 martie, o plângere penală la unitatea de poliţie, sesizând că fiul său, în timp ce se afla la ore, a fost lovit cu un obiect contondent de către învăţător. Conform primelor informaţii, în timpul unor repetiţii pentru serbarea de 8 Martie,…

Vezi când va intra Primăria Apahida în posesia banilor de la Guvern

Grigore Fati, primarul comunei Aphida, informează că la începutul săptămânii viitoare va merge la București pentru a semna contractele de finanțare pentru cele patru proiecte incluse în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală. Banii vor intra în contul primăriei pe parcurs ce lucrările se vor demara. Asfel, după ce autoritățile locale vor prezenta la București facturile cu cheltuielile aferente acestor proiecte, în maxim 30 de zile vor fi virați și banii. „Săptămâna viitoare voi merge la Minister să semnez contractele de finanțare pentru cele patru proiecte. După aceea urmează licitarea lucrărilor…

Fonduri europene pentru dezvoltarea comunei Apahida

Primăria comunei Apahida are în vedere implementarea mai multor proiecte pe bani europeni. În timp ce pentru unele încă se așteaptă aprobarea spre finanțare, altele beneficiază deja de acești bani. Printre proiectele implementate de primărie pe fonduri europene se numără construirea grădiniței din Apahida. În acest caz, finanțarea este parțial europeană: 500.000 de euro fonduri europene și aproximativ tot atâția bani din fonduri proprii. Tot de fonduri europene se vor bucura și proiectele care prevăd modernizarea Căminului Cultural din Apahida și a celui din Pata (500.000 de euro) și implementarea unui…